Iată un pasaj din această lucrare de căpătâi despre tragedia românilor:
Arhiva diplomatică a MAE conține: note și telegrame referitoare la rezolvarea conflictului teritorial dintre URSS și România, cereri ale locuitorilor din nordul Bucovinei și Basarabia de a li se permite trecerea în România după 28 iunie 1940, demersuri adresate Ministerului de Externe pentru restituirea arhivelor, a bibliotecilor particulare sau de interes public, arhiva fondului bisericesc din Bucovina, note, telegrame, rapoarte referitoare la plecarea, în 1939–1940, a corpului consular străin din Basarabia și nordul Bucovinei etc.
Diferite instituții au făcut demersurile necesare pentru a li se aduce din Basarabia și nordul Bucovinei o serie de aparate și materiale științifice rămase acolo.
Așa, de exemplu, au rămas la Cernăuți biblioteca, manuscrisele și scrisorile profesorului Ion Nistor.
Toate acestea nu au fost restituite.
Atitudinea agresivă a Sovietelor poate fi exemplificată prin principalele aspecte ale raporturilor româno‑sovietice între 26 iunie 1940 și 22 iunie 1941 cu referire la ocuparea ținutului Herța.
Iată câteva informații obținute din Arhiva MAE (Fond 71/1939 E9):
La 29 iunie: „trupe sovietice motorizate au pătruns în Herța, unde au ucis un căpitan, un sublocotenent și mai multe persoane, instalând 17 care de luptă în oraș și înaintând cu 11 km peste linia de demarcație”.
„La Seletin au refuzat evacuarea materialului. Între Suceava și Siret, care de luptă bolșevice au atacat artileria în marș”.
„În urma ocupării Herței de către trupele rusești, România a protestat cerând ca această regiune, ce făcuse totdeauna parte din trupul Moldovei, să‑i fie înapoiată.
Sovietele au răspuns, la 4 iulie 1940, Legațiunii noastre din Moscova, printr‑o notă verbală cu următorul conținut: Cererea autorităților române, cu privire la frontiera trasată la început nu este acceptată de către organele sovietice competente”.
În aceeași zi, Legațiunea Română din Moscova primește încă un Memoriu cu următorul text:
„Considerațiunile, în legătură cu trasarea unei linii de frontieră între URSS și România, expuse în Memoriul anexat la scrisoarea din 1 iulie a Domnului Ministru al României nu are nici o bază, întrucât noua frontieră româno‑sovietică în regiunea Herța este trasată în deplină conformitate cu harta anexată la propunerile guvernului sovietic în 26 iunie a.c.”.
În aprilie 1941, domnul Gafencu, ministrul României la Moscova, a pus din nou în discuție problema frontierei din ținutul Herța.
Domnul Vîșinski a refuzat să recunoască dreptatea argumentelor românești.
În timp ce se încerca retragerea trupelor rusești din Herța, acestea „încercau zilnic să schimbe linia de demarcație din nordul Moldovei și sudul Bucovinei, ocupând porțiuni noi”.
De exemplu: „La 6 august, când Sovietele au încercat să schimbe linia de demarcație în comuna Vicovul de Sus, județul Rădăuți, și s‑au retras numai la intervenția grănicerilor români”; la 9 august, „trupele rusești au vrut să traseze o nouă linie de demarcație în sectorul Siret‑Tereblecea, Sinăuții de Jos, Dersca”.
În aceeași perioadă, se duceau lupte grele și pentru gurile Dunării.
Legațiunea din Budapesta (prin curier) transmite la 19 iulie 1940 următoarea informație:
„Cercuri de presă germană, în genere bine informate, arată că Fuhrerul este nemulțumit de anexarea părții de nord a Bucovinei de către Soviete, cu atât mai mult cu cât această regiune nu fusese menționată în cursul discuțiilor care s‑au dus anul trecut la încheierea acorduluigermano‑rus”.
Incidentele de frontieră, provocate de sovietici, după ultimatum, au fost legate de refuzul Moscovei de a permite refugierea românilor în România.
Materialele de arhivă confirmă întru totul mărturiile supraviețuitorilor, victime ale acestor evenimente, înregistrate și publicate de ziariștii noștri. În timp ce Moscova declara în răspunsurile date solicitărilor Guvernului României de a se permite refugierea doritorilor în România că nu sunt doritori, că toți sunt mulțumiți, în localitățile de graniță se organizautreceri individuale sau în grup în România.
În luna martie 1941, România a început negocierile cu URSS pentru repatrieri.
Constantin Cesianu, secretar la Legațiunea de la Moscova, scria:
„Toate încercările Guvernului Român de a obține repatrierea românilor din Basarabia și Bucovina ocupate, ce voiau să vie în România, s‑au lovit de cea mai mare reavoință din partea Sovietelor, care pretindeau că din listele ce li se prezentau este foarte greu de controlat cine mai vrea să se întoarcă în România.
În aprilie 1941, domnul Gafencu, ministrul României la Moscova, a pus din nou în discuție problema frontierei din ținutul Herța.
Domnul Vîșinski a refuzat să recunoască dreptatea argumentelor românești.
Într‑un Buletin informativ semnat de prefectul din Rădăuți, lt. colonel Ionescu comunică:
„Suntem informați că, sovietele închid cu gard de sârmă întreaga frontieră, completând și golurile rămase în prezent deschise.
Se observă că la frontieră paza este mai întărită, patrulele mai dese, fiecare patrulă posedând o pușcă mitralieră, la fel și posturile fixe.
În unele locuri în apropierea frontierei se văd grupuri de ostași sovietici (de mărimea unui pluton) cari fac instrucțiune. Toți sunt înarmați cu niște pistoale mitralieră, cu încărcătoare format se‑milună. (…)
În direcția comunei Baineț, pe teritoriul comunei Fântâna Albă din URSS se fac lucrări de sapă de către ostașii sovietici”.
