Evenimentul Istoric > Articole online > Caleidoscop > SUA și Rusia vor încerca să stabilească relații mai apropiate după discuțiile de la Riad privind Ucraina
Articole online

SUA și Rusia vor încerca să stabilească relații mai apropiate după discuțiile de la Riad privind Ucraina

Rusia-SUA, negocieri Riad

Rusia anunţă că se aşteaptă la progrese rapide pe partea economică, după ce negocierile cu SUA au început la Riad.

Ce speră rușii să obțină în urma negocierilor

Kirill Dmitriev, directorul Fondului rus de Investiţii Directe, crede că rezultatele negocierilor vor fi vizibile în următoarele două-trei luni.

„Avem un anumit număr de propuneri la care să reflecteze colegii noştri. Cred că va fi posibil să înregistrăm progrese nu în viitorul îndepărtat, ci în următoarele două-trei luni”, a declarat Kirill Dmitriev, unul dintre negociatorii ruşi în negocierilor ruso-americane de la Riad.

Rusia este vizată de sancţiuni economice, care i-au fost impuse de Occident din cauza invaziei Ucrainei, potrivit Politico

Rusia-SUA, negocieri Riad

Secretarul de stat Marco Rubio a sosit în Arabia Saudită pentru discuții între oficiali americani și delegați ruși

Discuțiile dintre delegați vor avea loc pe tema unor modalități vizând încetarea războiului din Ucraina.

Împreună cu consilierul pentru probleme de securitate națională, Mike Waltz, și cu emisarul american în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, Rubio se va întâlni, la Riad, cu o delegație rusă, potrivit unui anunț făcut luni de purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce, după cum arată și EVZ

Kremlinul a declarat că „tratativele se vor concentra în primul rând asupra reluării complexelor relații ruso-americane”.

Rubio, care la sfârșitul săptămânii trecute s-a aflat la Ierusalim, ar urma ca luni să se întâlnească și cu Prințul Moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salam, pentru discuții legate de Orientul Mijlociu.

Ce spune Zelenski despre negocierile dintre SUA și Rusia

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut că țara sa trebuie implicată în orice convorbire pe tema încetării războiului – un război care s-a agravat începând din februarie 2022, când Rusia a lansat invazia totală a Ucrainei.

Zelenski a spus că Ucraina trebuie să se afle la masa negocierilor la Riad și că e important ca și țările europene să fie reprezentate.

„La masă, este foarte important să asculți ce spun America, Europa, Ucraina, Rusia”, a spus el.

Registration

Aici iti poti reseta parola