Tudor Vladimirescu ridica românii la luptă prin Proclamaţia de la Padeş. Ce s-a petrecut cu adevărat acum 200 de ani

 

Pe 22 şi 23 ianuarie 1821 Tudor Vladimirescu întăreşte mănăstirea Tismana, unde îşi stabileşte cartierul general, pentru a dispune de o bază de rezistenţă, şi se îndreaptă apoi spre Padeş.

„Boierimea moldo-munteană, ostilă regimului fanariot şi dominaţiei otomane, s-a integrat curentului de eliberare naţională care cuprinsese sud-estul Europei.

Angajarea ei în lupta de emancipare era asociată de credinţa că Rusia va da concursul său hotărâtor popoarelor ortodoxe. Fără sprijinul rus, o ridicare împotriva Porţii era un act de sinucidere”, scrie istoricul Florin Constantiniu în cartea sa „O istorie sinceră a poporului român”.

„Omul asupra căruia şi-au îndreptat privirile fruntaşii boierimii a fost slugerul Tudor (Theodor) din Vladimiri, numit de aceea şi Vladimirescu. Originar din zona de ţărani liberi (moşneni), el dobândise experienţă militară, luptând ca voluntar în armata rusă în războiul din anii 1806-1812. După încheierea războiului, Tudor Vladimirescu s-a angajat atât în activităţi negustoreşti cât şi în cariera administrative (…)

Capacitatea de comandă şi prestigiul de care se bucura în Oltenia erau temeiuri hotărâtoare de a-i încredinţa lui conducerea mişcării de emancipare”, arată Florin Constantiniu în lucrarea citată mai sus.

„Funcţiile sale administrative au pus pe Tudor în contact cu păturile largi ale poporului şi cu cercurile administrative din Oltenia; serviciile lui militare au făcut din el comandirul pandurilor, i-au deşteptat vocaţia militară şi i-au permis să dobândească în arta războiului o experienţă care l-a impus şi adversarilor.

În sfârşit, strălucitele lui acte de serviciu în războiul din 1806-1812 i-au asigurat protecţia consulatului rusesc şi au atras asupra lui atenţia conducătorilor Eteriei din Ţara Românească”, scria istoricul Andrei Oţetea în ampla sa lucrare „Tudor Vladimirescu şi mişcarea eteristă în ţările româneşti”.

În prima jumătate a lunii ianuarie 1821, în vederea conlucrării cu Eteria, Tudor Vladimirescu încheie un acord secret de colaborare cu Iordache Olimpiotul şi Ioan Farmache, fruntaşi eterişti din Bucureşti.

În acord erau precizate obligaţiile celor două părţi, tactica şi strategia care trebuiau urmate în lupta comună pentru înlăturarea dominaţiei otomane.

După cum aminteşte istoricul Florin Constantiniu, „în planul iniţial al Eteriei, Peloponesul trebuia să fie locul de izbucnire a răscoalei; ulterior, conducătorul Eteriei, Alexandru Ipsilanti, a decis să dea semnalul de începere a luptei în Principatele dunărene.

Misiunea încredinţată lui Tudor Vladimirescu era de a crea o diversiune în Ţara Românească, făcând Poarta să creadă că este vorba de o mişcare împotriva domnilor fanarioţi şi a clasei boiereşti, mişcare rămasă însă în limitele supunerii faţă de Poartă”.

 

Sursa: Agerpres