Lui Tudor Vladimirescu îi transmitea să se întărească la Craiova, în vederea luptei cu turcii, unindu-se cu trupele serdarului Diamandi, orânduit din partea Eteriei să rămână pe lângă sluger:
„Din ordinul lui Ipsilanti, de îndată ce primiţi scrisoarea, fără întârziere, să veniţi cât mai curând la Bucureşti (…)
Spuneţi lui Tudor să intre în Craiova şi să rămână acolo spre a bate pe turci, şi să se unească cu Diamandi”, se arăta în scrisoare.
Aşadar, Ipsilanti, pentru a lua în stăpânire capitala Ţării Româneşti, şi-a chemat trupele eteriste, care erau şi trupele de arnăuți ale stăpânirii fanariote, la Bucureşti, iar pe Tudor caută să îl reţină în Oltenia.
În loc să asculte dispoziţiile Eteriei, Vladimirescu a renunţat la intrarea în Craiova şi a început marşul spre Bucureşti, unde ţinea să ajungă înaintea lui Ipsilanti.
În drumul lor spre Bucureşti, cei mai mulţi dintre arnăuţi, mai puţin cei care se înrolaseră în oastea pandurilor, s-au dedat jafurilor.
Căpitanii Iova şi Ienciu, cu o ceată de vreo 70 de arnăuţi, „hoţomani” ce se rupseseră din oştirea lui Tudor, potrivit relatării lui Iordache Otetelişanu, se ţineau de jafuri.
La Beneşti, în Vâlcea, ei au prădat şi maltratat mai multe familii de mici boieri, care se retrăseseră la conacul lui Iordache Otetelişanu.
De asemenea, au jefuit şi biserica din localitate.
Tudor Vladimirescu, comandat autoritar și drept, a sancţionat cu asprime abaterile de la disciplină şi acţiunile de jaf.
În amintirile sale, Iordache Otetelişanu povesteşte şi cum cei doi răufăcători, Iova şi Ienciu, au fost tăiaţi la Oteteliş, în timpul nopţii, din ordinul lui Tudor, şi că, a doua zi, în mijlocul oştirii adunate, „au intrat trei panduri cu amândouă capetele puse în câte o suliţă, şi cu argintul icoanei, ce o despuiaseră ei la Beneşti, într-altă-n suliţă, strigând că ei n-au plecat să jefuiască şi să despoaie icoanele, ci au plecat pentru dreptate, şi că cine va face ca ei, tot ca ei va pătimi”.
Scrisoarea trimisă de Tudor din satul Oteteliş, la 3 martie, boierilor călcaţi la Beneşti, cuprinde următoare explicaţie:
„Cu toate că nu sunt din sânge de evghenist, ca să cunoaşteţi dumneavoastră că cugetul meu n-a fost, nici este a se urma unele ca acestea, iată, pe cei care au fost pricina i-am tăiat pe amândoi”.
Ajuns la Slatina, pe 6/18 martie, unde s-a oprit câteva zile, Tudor Vladimirescu a luat unele măsuri privind administrarea Olteniei, în fruntea căreia îl numise pe sameşul Vasile Moangă, cu care era în înţelegere încă de dinaintea izbucnirii revoluţiei.
În casa lui Vasile Moangă din Târgu-Jiu trăsese, pe 21 ianuarie, Tudor la începutul mişcării, venind din Bucureşti.
De asemenea, a pus comandant peste oştirea lăsată la Craiova pe Ioan Solomon, poruncindu-i, după cum povesteşte chiar acesta, să fie „cu priveghere la salhaturile (serhaturile) turceşti, să nu treacă turci în ţară”.
Proclamația anti-fanariotă
Tudor Vladimirescu a dat o nouă proclamaţie, la 10 martie, clar anti-fanariotă, spunând că ridicarea norodului a fost provocată de suferinţele îndurate „de o sută de ani încoace”.
Norodul îşi cerea „dreptăţile” cele „călcate şi acoperite de către cei mai mari ai noştri, cărora de le vom zice lupi nesăţioşi, nicecum nu greşim”.
