Cele trei decenii au fost un drum plin de bucurii, dar şi de decepţii pentru cei care au impulsionat „revoluţia paşnică” din fosta Republică Democrată Germană (RDG), potrivit unui reportaj publicat vineri de agenţia EFE și preluat de Agerpres.
Imaginile din 9 noiembrie 1989 cu căderea Zidului Berlinului, punctul culminant al acestei revoluţii, vor rămâne pentru totdeauna în memoria colectivă.
Procesul s-a mutat apoi din stradă la urne, cu alegerile din 18 martie 1990, pentru ca pe 3 octombrie să fie pecetluită reunificarea. Prin aceasta, nouă state federale deveneau incluse în Republica Federală Germană (RFG), iar Republica Democrată Germană (RDG) înceta să mai existe.
Helmut Kohl şi promisiunea „peisajelor înfloritoare”
Cancelarul de la acea vreme, Helmut Kohl, a promis „peisaje înfloritoare” în partea de est a Germaniei şi că „nimănui nu-i va merge mai rău şi multora mai bine ca în RDG”. Dar mulţi aveau să-i reproşeze această frază încă din anii ’90, odată ce au trăit experienţa şomajului.
În Est, „statul a investit puternic în infrastructură, a alocat fonduri pentru construcţia de şosele, înfrumuseţarea oraşelor şi satelor şi renovarea clădirilor. La prima vedere totul pare să fi ieşit foarte bine, deşi nu la fel de rapid cum spera Kohl”, afirmă istoricul Arnd Bauerkämper, de la Universitatea Liberă din Berlin.
Dacă în această parte a ţării facem astăzi comparaţia între cum arată în prezent şi cum era înainte de 1989, schimbarea în bine este notabilă. Totuşi, dacă privim mai îndeaproape, diferenţe vizibile se menţin între estul şi vestul Germaniei.
