Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Textele împotriva vrăjitoriei
Articole online

Textele împotriva vrăjitoriei

vrajitorie

În 1140, un călugăr pe nume Gratian, din oraşul Bologna, a scris unul dintre cele mai importante texte legale din istoria vestică, care s-a dovedit şi un bun argument îndreptat împotriva ereziilor de toate tipurile. În Concordia discordantium canonum (cunoscut sub numele de Decretul), Gratian a adunat şi explicat diferite probleme şi „cazuri” de actualitate sau trecute, dintre care şi câteva ce aveau legătură cu magia. În ciuda faptului că vrăjitoria ocupă un loc relativ minor în cadrul tratatului, totuşi prezenţa ei va avea un impact major mai târziu, în rândul intelectualităţii.

Textele împotriva vrăjitoriei

La sfârşitul secolului al XV-lea este scris Malleus Maleficarum (cunoscut sub numele de Tratatul de demonologie sau de Ciocanul Vrăjitoarelor), mulţi istorici fiind de părere că acest moment, al apariţiei tratatului (anul 1486), reprezintă scânteia ce a aprins focul şi a declanşat „vânătoarea vrăjitoarelor”. În anul 1484, inchizitorul Henry Kramer îl convinge pe papa Inocenţiu al VII-lea să publice Summis desiderantes affectibus, care urma să răspândească vânătoarea pe întreg teritoriul german.

Pe când se întorcea de la Roma, Kramer a încercat să adune adepţi pentru a porni în căutarea vrăjitoarelor la Konstanz, însă nu a obţinut niciun rezultat, şi a pornit mai departe, spre Innsbruck. Aici, pe baza observaţiilor sale, au fost arestate 7 femei care au fost judecate în octombrie 1485. Ducele Sigismund de Tyrol şi episcopul George de Brixen au oprit aceste persecuţii şi l-au alungat pe Kramer. Acesta, sub un nume fals, a scris şi a instigat populaţia, oriunde mergea, împotriva pericolului reprezentat de vrăjitoare.

Un rol important în propaganda împotriva vrăjitoriei l-au avut şi reformele lui Luther. Diavolul reprezenta o teamă perpetuă, chiar o obsesie, pentru Luther, fapt pentru care, de-a lungul timpului, acesta a scris numeroase acuzaţii împotriva vrăjitoarelor. A participat chiar, în anul 1541, la Wittenburg, la procesul unei vrăjitoare, şi, cu timpul, părerile sale s-au răspândit şi în rândul luteranilor.

Miturile greceşti şi romane, prezente încă în istoriografia şi în cultura contemporană, dădeau credibilitate acestor zvonuri pentru că se legau de magie şi de practicile vrăjitoreşti. Divinitatea reprezentativă este Artemis/Diana, sora geamănă a lui Apollo, care guverna în lumea antică soarele şi fazele lunii. Mai târziu aceasta a fost identificată cu Hecate, care a reprezentat, de fapt, cele trei feţe ale divinităţilor Universului la greci: cerul, pământul şi lumea subpământeană a lui Hades. Diana adesea vâna noaptea, împreună cu nimfe sau cu alte creaturi magice, uneori chiar alături de sufletele morţilor întrupate în forme de femei, ceea ce le-a dat oamenilor de bănuit că aceste mituri sunt reale şi că zeiţa păgână Diana s-a întors, susţinută de vrăjitoare.

Registration

Aici iti poti reseta parola