După ce logofătul Gheorghe Ștefan l-a detronat pe domnitor, Ștefăniță a a fost întemnițat în fortăreața de la Buciulești-Bistrița, împreună cu mama și sora sa, Ruxandra. După cinci ani, Ștefăniță a fost eliberat, iar Înalta Poartă l-a numit, în 1659, voievod al Moldovei.
Era firav la trup din cauza îndelungatei detenții, însă cu mintea ageră, făcând față răspunderilor ce-i reveneau pentru refacerea Moldovei, bântuită de secetă.
Dar atât de cumplită a fost calamitatea, încât populația ajunsese să se hrănească cu pâine din coajă de copac și din papură, de unde i s-a tras tânărului domnitor porecla de Papură Vodă.
Stârnind nemulțumirea boierilor, la numai doi ani de domnie a fost găsit ucis de mâna uneltitorilor, este una dintre variantele care circulă pe seama morții sale.
Cealaltă spune că s-a îmbolnăvit și a murit la Tighina, unde s-a dus ca să-i ajute pe turci și tătari să construiască cetăți de apărare împotriva cazacilor.
Neagu Papură
https://agoramag.ro/index.php?route=common/home
Mai plauzibil pentru mulți istorici este varianta Oltenia – Țara lui Papură Vodă, din vestita expresie populară.
Pe vremea ocupației habsburgice, Oltenia era bântuită de foarte mulți haiduci. Printre cei mai vestiți și periculoși pentru ocupanți, dar și pentru boierii care cooperau cu ei, a fost Neagu Papură.
„Sunt foarte multe note de legendă în toată această poveste. Despre acest Neagu Papură se ştie că, împreună cu alţi doi haiduci celebri ai Olteniei din perioada aceea – Pavel Lotru din Bălceşti şi Radu Ursan – a dat austriecilor cea mai grea lovitură, în toată perioada cât au stat în Oltenia. Haiducii ar fi confiscat, la Drăgăşani, în anul 1726, vreo 20 de căruţe cu aur, provenind din taxele strânse de austrieci din Ungaria, Croaţia şi Ardeal, povestea profesorul de istorie Iulian Banea pentru „Adevărul”.
„Se spune că incidentul a provocat în imperiu o adevărată prăbuşire financiară, drept pentru care banul Craiovei, Gheorghe Cantacuzino, a fost destituit, însă lucrurile sunt departe de a fi adevărate, căci este greu de crezut că austriecii au mers cu o asemenea comoară cale de sute de kilometri spre est, în loc să o ducă direct la Viena. De asemenea, istoria habsburgilor nu face referire la o astfel de catastrofă finaciară, care ar fi fost fără îndoială notabilă”, mai adăuga profesorul.
Revolta
La 1733, un incident violent, cu parfum de revoluţie, avea să ducă la moartea câtorva sute de solaţi imperiali la Craiova, moment în care habsburgii şi-au retras trupele din Oltenia şi au angajat mercenari localnici, mulţi dintre ei haiduci reconvertiţi.
În 1735, habsburgii au refuzat să-i mai plătească pentru simpul fapt că nu-și făceau treaba.
Supăraţi, mercenarii, considerați a fi primii panduri, au atacat Craiova, jefuind şi torturând pe cei cîţiva reprezentanţi ai administraţiei austriece rămaşi, apoi au jefuit şi incendiat mai multe case boiereşti. Incidentele i-au determinat pe austrieci să părăsească definitiv Oltenia, cu patru buni înainte ca aceasta să fie cedată otomanilor pe baza tratatelor internaţionale (1739, Pacea de la Belgrad).
În Craiova, ca şi în toată Oltenia, s-a creat însă un vid de putere, care avea să ducă la dispariţia Băniei, a doua instituţie politică a ţării ca importanţă, după domnie.
După câteva luni de violenţe, boierii au reuşit să-l convingă pe Neagu Papură să conducă o miliţie a pământului, pentru a potoli atacurile haiducilor şi hoţilor.
De la acest Neagu Papură ar fi rămas expresia „Ţara lui Papură Vodă”.
După alte câteva luni, Neagu Papură a fost înlocuit de boieri şa luat din nou drumul codrului. Timp de 35 de ani (1735-1770), „Ţara lui Papură Vodă”, a devenit, aproape fără voia ei, un fel de stat independent.
