Din pribegia logofătului necredincios care fusese Domnitorul Moldovei

 

Gheorghe Ștefan Vodă, cel rămas în istorie ca „logofătul necredincios”, a luat tronul Moldovei în 1653, după ce a uneltit împotriva stăpânului său, Vasile Lupu, care-l făcuse mare logofăt.

Gheorghe Ştefan a început să uneltească împotriva lui Vasile Vodă încă de la începutul insurecţiei căzăceşti.
Aflat, în 1648, la curtea principelui ardelean într-o misiune diplomatică, el “mai multe adăogea spre vrajbă, şi în locul trebilor stăpânu-său, în solii au aşedzat treaba sa spre domnie”.

Câţiva ani mai târziu, în 1651, îl chema pe Gheorghe al II-lea Rakoczy al Transilvaniei (1648-1660) şi pe Matei Basarab al Munteniei (1632-1654) să-l înlăture pe Vasile Lupu de la conducerea Moldovei.

Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie: “Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi…, care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor…”.

Boierul Gheorghiță

Cunoscut până să se urce pe tron ca „boierul Gheorghiţă de la Buciuleşti”, Gheorghe Ștefan fost chemat de sultan, care se săturase de intrigile sale, în 1658, la Adrianopol, în audiență.

Știind că „audiența“ presupunea că va fi scurtat de cap, a luat calea pribegiei, care a durat până la moartea sa în 1668, în sărăcie, la Stettin. Trupul i-a fost adus în Moldova în același an, de soția sa care rămăsese în țară să-și păzească moșiile, fiind înmormântat la mănăstirea Caşinu.

Are cuvântul Nicolae Iorga

Despre pribegia sa, aflăm lucruri dintr-un studiu publicat de Nicolae Iorga în 1923:

Gheorghe Ștefan, care se oploșise un timp într-un castel din Moravia, de unde trimitea un agent la Veneția cu pietre de vânzare, se hotărî atunci să meargă însuși. Își puse zălog juvaierele pentru 20.000 de taleri, a cincea parte din valoarea lor, și părăsi Viena.

Se îndreptă, pe uscat sau pe mare, către provinciile baltice, care erau atunci (1621-1625) ale suedezilor. Se știa prezența lui la Riga în ziua de 24 noiembrie 1662 din scrisorile către regele Suediei și sfetnicii lui, în care cerea ca, la întâmplare de război cu turcii, să i se încredințeze lui, vechi ostaș, măcar 5.000 de suedezi, a căror faimă ar băga groaza în turci.

Exilatul rânduiește anumite afaceri de moșii, printr-o ”carte domnească” redactată în românește, lucru extrem de interesant, împodobită cu o frumoasă inițială ornată în negru, roșu și verde palid, atribuindu-și calitatea de a hotărî, ca persoană privată, dar și cu o rugăminte către cine ar fi la Scaun ca „Gheorghe Ștefan Voevod dintru mila lui Dumnezeu ce am fost Domn țerii Moldovei”.

Mărturia cronicarului

Despre Gheorghe Ștefa Vodă, Miron Costin scria:
„Domniia lui Ștefan-vodă au fostŭ cu mare bivșug țărîi la toți anii domniei sale, care s-au trăgănat tocmai 5 ani, în pîine, în vin, în stupi, mare roadă în toate. Om deplin, capŭ întregŭ, hire adîncă, cît poți dzice că născu și în Moldova oameni. La învățături solielor, cărților la răspunsuri, am audzit pre mulți mărturisindŭ să hie fostŭ covîrșindŭ pre Vasilie-vodă. Mesele și petrecaniile ceștii domnii de-abiia la o vreo domniie să să hie prilejit, nu fără mare desfrînăciune la lucruri peste măsura curviei. Slujitorii mila și cinstea care au avut la această domnie n-au avut nice la o domnie, de cîndŭ odoacă țara.”