La 31 mai/ 12 iunie 1897, ministrul României la Paris, Grigore I. Ghica, îi trimitea o scrisoare ministrului Instrucțiunii Publice din Franța, Alfred Nicolas Rambaud, prin care intervenea în favoarea studentului român George Enescu, care își efectua studiile de muzică la Conservatorul Național de Muzică, la clasa de vioară a maestrului Martin-Pierre-Joseph Marsick.
În scrisoarea, păstrată în fondul arhivistic al Legației României la Paris, ministrul francez era informat că tânărul Enescu s-a lovit la un deget, rupându-și o unghie și, în aceste condiții, nu mai putea participa la concursul și examenul de selecție care urma să aibă loc în curând în cadrul instituției muzicale pariziene.
Prin urmare, diplomatul român solicita o derogare, astfel încât George Enescu să își poată susțină examenul menționat după perioada de repaus de 15-20 zile, necesară însănătoșirii.
La 26 iunie 1897, ministrul francez răspundea printr-o scrisoare către Legația României la Paris, în care declara că George Enescu nu poate beneficia de o excepție „qui serait la première et qui suscitera de nombreuses et légitimes réclamations”.
Luarea în considerare a acestei solicitări – continua ministrul – ar duce automat la deschiderea unei noi sesiuni de examen și convocarea membrilor juriului, personalități artistice recunoscute, care ar trebui să fie de acord cu organizarea unei reuniuni extraordinare pentru studentul român.
Prin urmare, înaltul oficial francez sublinia că nu poate da curs favorabil solicitării.
În monografia sa „George Enescu: His Life and Music”, cel mai bun cunoscător britanic al operei și activității enesciene, Noel Malcolm, comentează astfel episodul care face și obiectul corespondenței din fondurile Arhivelor Diplomatice:
„În 1896, Enescu n-a putut să participe la un concurs instrumental pentru că era străin. În 1897, un accident în care și-a zdrobit un deget l-a împiedicat să intre în concurs.
În 1898, juriul i-a acordat doar un premiu II.
Multă lume credea că membrii juriului își exprimau dezaprobarea față de succesul lui, care după părerea lor venise prea devreme, în afara Conservatorului, în calitate de compozitor.
Abia în 1899 s-a clasat în sfârșit primul, după o interpretare nemaipomenită a părții finale din Concertul pentru vioară nr. 3 de Saint-Saëns”.
Începuturile pariziene
Enescu se afla în capitala Franței din 1895, pentru a continua studiile muzicale, începute anterior la Viena, la Conservatorul de Muzică din Paris, sub îndrumarea unor maeștri precum Jules Massenet, Gabriel Fauré (compoziție), Martin-Pierre-Joseph Marsick (vioară).
La Paris a rămas până în 1899, tânărul artist impresionându-și profund profesorii, colegii și criticii muzicali.
La 14 ani cânta la fel de strălucit la vioară și la pian și era autorul mai multor uverturi.
Tot la Paris a fondat și condus un „Trio instrumental” (1902), alături de Alfredo Casella și Louis Fournier, precum și cvartetul de coarde „George Enescu” (1904), împreună cu Henri Cassadesus, Louis Fournier și Fritz Schneider.
În această perioadă pariziană a avut loc primul eveniment important în viața artistică a lui George Enescu, un moment excepțional nu numai pentru biografia sa, ci și pentru istoria muzicii românești!
La 6 februarie 1898, la Paris, tânărul George Enescu – în vârstă de numai 16 ani – obținea prima recunoaștere internațională de un răsunător succes, în cadrul primei audiții publice a suitei simfonice pentru orchestră „Poema română”.
Piesa genialului tânăr a fost interpretată de Orchesta Colonne, la acea dată una din cele mai prestigioase orchestre ale lumii, înființată și dirijată de violonistul Édouard Colonne.
Sursa: Pagina de Facebook Arhivele Diplomatice ale MAE
