A urmat şcoala din localitate, apoi colegiul agricol din Cucuruzeni, judeţul Orhei.
Pe la 1904, Grișka era un bandit de seamă în Basarabia. Bunăoară, pentru mai multe jafuri armate, în anul 1907 a fost condamnat la 12 ani de închisoare şi trimis în Siberia.
Peste șase ani evadează şi revine în Basarabia ,iar in 1913, cu o bandă compusă din 10 persoane, a organizat cinci jafuri.
În 1914, se autodepășește și comite 14 tâlhării.
Din 1915 trece la un alt nivel. De la prădarea concetățenilor înstăriți, se reorientează la jefuirea băncilor, comițând 20 de tâlhării, din care trei în Odesa.
Nu ocolește nici oraşul Tighina (Bender), unde sparge Trezoreria.
Din Banca din Odessa ar fi plecat cu trei camioane încărcate cu aur.
O circulară a poliţiei din 14 aprilie 1916 arăta că în lunile septembrie-decembrie 1915 la Chişinău au fost înregistrate mai multe acte de jaf şi tâlhării.
S-a constatat că, de obicei, atacatorii, în număr de cinci-şapte inşi, se prezentau la victimă seara, având un plan bine pus la punct. Erau înarmaţi cu revolvere, unii purtau cagule pe cap şi executau ordinele unei persoane.
Luau, de obicei, bani, piese de aur şi argint şi haine scumpe.
Poliţia a stabilit că atacurile banditeşti erau efectuate de un grup de persoane al cărui lider era Grigori Kotovschi.
Din banda lui făceau parte: Mihail Sergheevici Ivcenko (33 de ani), locuitor al oraşului Elisavetgrad, persoană lipsită de orice drept politic şi social; dezertorul din armată Mihail Piotrovici Afanasiev (35 de ani), originar din oraşul Balta, gubernia Podolie; Mordko Iudovici Ergo (54 de ani), din oraşul Moghiliov, regiunea Podolie; dezertorul din armată Samuil Bercovici Gheftman (26 de ani), originar din Bahcisarai, regiunea Tavria; fratele lui Samuil, Iosif Bercovici Gheftman (31 de ani), care se eschiva de la încorporare; Nuhum Ihlievici Averbuh (25 de ani), originar din Tulcin, gubernia Podolie; fratele lui Nuhum, Moişe Ihlievici-Iosev Averbuh; Aron Volkovici Kiţis (28 de ani), locuitor din Chişinău, persoană lipsită de orice drept politic şi social; ţăranul Feodor Ivanovici Perekupka (39 de ani) din satul Dahnovki, regiunea Kiev; un oarecare Iosif Ruf; Nicolai Radzişevski, persoană lipsită de drepturi; un oarecare Elik Şofer (Şefer); Vasika „baistruc”, tot el fiind Vasili Simionovici Kirillov, persoană lipsită de orice drept politic, originar din Tiraspol; Ivan, tot el Alexandrov, tot el Gamarnic (28 de ani), ţăran din regiunea Podolie.
Cunoscut și ca Grișa Gorski
În circulara poliţiei se menţiona că Grigori Kotovschi avea acte false şi s-a prezentat un timp drept Piotr Ivanovici Rudakovski (în mediul urban era cunoscut ca Grişa Gorski) şi se dădea drept vechil, ajutor de maşinist, reprezentantul unei firme comerciale care are misiunea de a contracta alimente pentru armată. Încerca să stabilească legături cu persoane din verigile de sus ale puterii.
Se mai preciza că Grigori Kotovschi „este de statură mijlocie, are 35 de ani, e bine făcut, brunet, are o chelie mare, e tuns scurt, uneori cu sau fără mustaţă/barbă. Faţa mare. Sub ochi/pleoape îşi făcuse tatuaje, pe care le-a ars, rămânând gropi.
Se îmbracă bine şi poate da aparenţa unui gentelman.
Îi place să mănânce bine şi are grijă de sănătatea sa. În timpul mersului se leagănă.
În discuţie se bâlbâie vădit. Vorbeşte rusa, moldoveneasca, româna, ivrit. Se descurcă în germană şi în franceză”.
Poliţia a publicat în ziarul „Golos Kişineva” din 23 iunie 1916 anunţul:
„Se caută fugarul de la ocnă Grigori Ivanovici Kotovschi, condamnat pentru săvârşirea mai multor infracţiuni. El a terminat colegiul agricol din Cucuruzeni. Vorbeşte limbile rusă, moldovenească şi ivrit. Poate să se exprime în germană (…).
Persoanele care îl ascund vor fi pedepsite conform legii, iar cele care pot să furnizeze informaţii ce ar ajuta la prinderea lui vor fi răsplătite cu 2.000 de ruble”.
Poliţia l-a urmărit mult timp.
În sfârşit, l-au identificat la moşia unui oarecare Gheorghe Stamatov, nu departe de localitatea Căinari, din judeţul Bender. Lucra vechil şi se prezenta Ivan Nicolaevici Romaşkin.
În noaptea de 25 iunie 1916, o echipă de şase poliţişti, îmbrăcaţi în haine ţărăneşti, s-a deplasat la moşie.
Ajunşi acolo dimineaţa, pentru a-l deruta pe Kotovschi, ei l-au rugat să fie angajaţi la lucru în calitate de cosaşi.
Grișka şi-a dat seama că noii veniţi, chiar dacă aveau coase şi greble, nu semănau a ţărani şi a reuşit să fugă.
A fost urmărit şi, până la urmă, prins.
La 5 octombrie 1916, a fost judecat de un tribunal militar la Odesa şi condamnat la moarte. Ulterior, generalul Brusilov i-a schimbat pedeapsa în muncă silnică pe viaţă.
După revoluţia din februarie 1917 din Sankt Petersburg, persoanele judecate pe criterii politice au fost eliberate.
Chiar dacă nu a fost judecat conform unui astfel de articol, Kotovschi a fost pus în libertate şi trimis pe frontul rus din România.
Aici a aderat la bolşevism.
Când frontul se destramă, se retrage în Ucraina prin Basarabia, prădând tot ce-i ieșea în cale.
La izbucnirea războiului civil din Rusia, Kotovski se află mai întâi în fruntea unii detaşament de călăreţi, apoi a unui regiment.
Obtine prima funcţie oficială în Armata Roşie la începutul lui 1918, la recomandarea lui Isai P. Goldşmit-Şmidt (comisar al armatei revoluţionare speciale), un evreu cu care se cunoştea încă din puşcărie.
În 1925 era locţiitor al ministrului apărării al URSS!
Ultimul era promovat de Iona E. Iakir (evreu, născut în Chişinău). La rândul său – I. Iakir era promovat de ruda sa – Lev Troţki (nume adevărat: Leiba Bronştein; evreu din gubernia Herson).
Lev Troţki a fost unul din întemeietorii Armatei Roşii cu care bolşevicii au pus stăpânire pe Rusia.
Între anii 1918 și 1925 Troţki a deţinut funcţia de ministru al apărării.
Kotovski a fost cel care a pus în practică proiectul diversionist sovietic al Republicii Socialiste Sovietice Moldovenesti de peste Nistru, formată în Transnistria din opt raioane ale regiunii Odessa, în cadrul Ucrainei.
Conform politicii sovietice de atunci, această nouă republică trebuia să propage comunismul în Basarabia vecină, recent unită cu România, în vederea exportarii revoluției comuniste în România și mai departe în Balcani.
Cunoscut ca obsedat sexual, „eroul” Kotovski a murit asasinat în ziua de 6 august 1925 la vîrsta de 44 de ani, de mâna unui soț gelos, activist și acela al partidului bolșevic.
Kotovski a fost decorat cu Crucea „Sfântul Gheorghe”, iar bolşevicii i-au înmânat trei ordine „Drapelul Roşu”, precum şi „Arma de onoare revoluţionară” – o sabie încrustată și a fost proclamat „Erou legendar al războiului civil”.
Execuția polițiștilor Ciamanski şi Nikitin
Poliţiştii Piotr Ciamanski şi Simion Nikitin, care, exercitându-şi atribuţiile de serviciu, au contribuit la prinderea tâlharului Kotovschi, odată cu venirea sovieticilor în Basarabia, în 1940, au fost arestaţi şi împuşcaţi, chiar dacă reţinerea lui Kotovschi avusese loc în 1916.
Li s-a aplicat art. 54/13 Cod Penal al RSS Ucrainene – „Lupta activă împotriva clasei muncitoare şi a mişcării revoluţionare”.
În sentinţă se preciza că inculpaţii au săvârşit „o infracţiune gravă contra clasei muncitoare” şi, din aceste considerente, în cazul dat „nu se poate invoca termenul de prescripţie”, care expirase demult.
Ziarul districtului militar Odesa, „Apărătorul Patriei”, din 8 martie 1941, într-un articol intitulat „Judecata asupra călăilor poporului basarabean” anunţa cu mândrie despre condamnarea la moarte a lui Ciamanski şi Nikitin.
Cererea de graţiere făcută de cei doi foşti poliţişti a fost respinsă de Prezidiul Sovietul Suprem al RSSM.
Au fost reabilitaţi abia în anul 2000
Fantoma lui Kotovschi în Republica Moldova
O localitate din raionul Ceadâr-Lunga poartă denumirea de Kotovscoie, iar la Chişinău şi Hânceşti sunt monumente ale tâlharului de legendă, pe care regimul comunist al lui Vladimir Voronin le-a trecut în registrul monumentelor protejate de stat.
Autoritățile sovietice au redenumit in 1935 cu numele de Kotovsk, localitatea Bârzula din Ucraina, unde a murit banditul.
Din 1944 până în 1965, localitatea Hîncesti din Moldova fusese redenumita Kotovskoe în cinstea sa, fiindca se născuse aici.
În 1965 comuna a fost declarată oraș iar numele ei a fost schimbat în Kotovsk.
Abia din 1990 orașul și-a reluat vechea denumire de Hîncești.
„Eroului” Kotovski i-a fost ridicat de către ocupantul sovietic în 1954, un falnic monument ecvestru chiar în Chișinău, în fața actualului Hotel Cosmos.
Statuia ecvestră a banditului Kotovski spune privitorilor o ultimă minciună: Tâlharul ar fi murit din cauza unor răni din război…
