Tâlhari și tâlhărie în secolul XVII
Ceea ce e interesant e că atât de puțin control era exercitat „în teritoriu” încât, după cum reiese din doc. 179, o bandă de tâlhari, deci o echipă închegată, am spune specializată, al cărei lider era Ion Boul din Comarnic, reușise să „spargă” o mănăstire „de pe deal”, subtilizând o coroană de aur, un vas de argint și 32 de taleri, conform mărturiei lui Drăgan din Brazova. Trebuie spus că banda consta în 22 de tâlhari, prădăciunile continuând și după ce o parte dintre aceștia fuseseră prinși și executați. Faptul că hoții proveneau din mai multe sate dovedește că este vorba despre o mișcare organizată.
Problema tâlhăriilor era un acută, autoritățile încercând din răsputeri să pună capăt actelor ilicite. Cu atât mai mult cu cât viața tuturor celor care trăiau în aceste zone de granița era pusă în pericol. Din scrisoarea de mulțumire a lui Constantin Brâncoveanu din 10 mai 1689 către cancelarul Mihai Apafi reiese că problema tâlharilor nu e chiar limitată la zonele de graniță, „oameni lotri” existând „aproape pretutindeni”. Domnul muntean îl asigură pe Mihai Apafi că face tot ce îi este în putință să se opună acestor tâlhari, mulțumindu-i pentru ajutorul oferit în cazul fărădelegilor de la Sâmbăta de Sus.
Cu doua luni mai devreme, tot din corespondența dintre Brâncoveanu și Apafi, cunoaștem că o altă bandă de hoți a fost prinsă, după ce îl jefuiseră pe boierul din Uiesți, torturându-l și ucigându-i mama, luându-i „lucruri scumpe”, domnul muntean cerându-i cancelarului să-i redea boierului păgubit cele de care fusese lipsit. Din acest document putem deduce de asemenea încercarea autorităților muntene și transilvănene de a se opune acestor acte violente, colaborarea dintre cele două țări.
După cum se vede, slaba organizare a statului permitea actelor de tâlhărie să prolifereze.
Chiar dacă uneori hoții erau prinși și pedepsiți, problema era un endemică am putea spune, statul, prin instituția domniei, nereușind să cultive în populației spiritul justiției și al dreptății.
