A deținut funcția de președinte al Academiei Române până în 1948, când este înlăturat de la conducerea instituției, ca urmare a transformării acesteia, în timpul președinției sale, în Academia R.P.R.
La 13 august 1948 a fost numit, prin Decretul 1454, „membru titular activ” al Academiei RPR, fără să i se recunoască stagiul de 30 de ani din Academia Română, dar a fost ținut pe o „linie moartă”, îndrumând unul dintre colectivele Institutului de Cercetări Juridice, condus de Ion Gheorghe Maurer.
Sub conducerea și îndrumarea sa, Colectivul pentru vechiul drept românesc a publicat totuși numeroase studii și lucrări istorice valoroase: „Legiuirea Caragea”, „Pravilniceasca Condică a lui Alexandru Ipsilanti”, „Codul Calimach”, „Manualul juridic al lui Andronache Donici” etc.
Institutul de cercetări juridice al acestei instituții îi poartă astăzi numele: „Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române Academician Andrei Rădulescu”.
Studiile
Personalitate complexă şi reprezentativă a culturii juridice româneşti, distins magistrat, Andrei Rădulescu s-a născut la 28 noiembrie 1880, la Chiojdeanca, judeţul Prahova.
A urmat, în perioada 1887-1893, şcoala primară în localitatea natală. În anul 1894 s-a înscris la Liceul „Petru şi Pavel” din Ploieşti.
Atras deopotrivă de inginerie, istorie şi drept, a absolvit Facultatea de drept (1905) şi Facultatea de litere şi filosofie (1906) ale Universităţii din Bucureşti, ambele cu „magna cum laude”.
Şi-a luat doctoratul în drept la Liege.
S-a îndreptat spre cariera judecătorească, parcurgând toate treptele, până la vârf.
În 1907 a fost numit supleant la Tribunalul Argeş, anul următor fiind înaintat judecător de şedinţă la aceeaşi instanţă.
În 1910 a fost transferat la Tribunalul Ilfov, cu sediul în Bucureşti.
În timpul Primului Război Mondial, fiind declarat inapt pentru serviciul militar, a rămas magistrat în Capitala ocupată.
În 1920 a devenit consilier la Curtea de Apel Bucureşti, iar în 1925 consilier la Înalta Curte de Casaţie.
Înaintat preşedinte de secţie, a fost numit la 31 mai 1938 Prim-Preşedinte al Curţii de Casaţie, ceremonia de instalare având loc la 3 iunie acelaşi an.
A fost înlăturat din funcţie, prin decret, la 6 septembrie 1940.
În paralel, magistratul Andrei Rădulescu a desfăşurat o importantă activitate didactică şi de cercetare ştiinţifică sub egida Academiei Române.
A susţinut prelegeri universitare din diverse ramuri de drept; primul său curs, început în septembrie 1913 la Şcoala de ştiinţe de stat, a fost de drept internaţional public; în anii următori şi până în toamna anului 1940, când a demisionat, a predat dreptul civil.
La Facultatea de Drept, între anii 1916 şi 1920, a fost suplinitor la Catedra de istoria dreptului privat românesc.
În cadrul Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale din Bucureşti, a fost profesor între 1918 şi 1947, când a fost pensionat pentru limită de vârstă.
Aici a predat cursuri de drept civil, drept internaţional, drept comercial şi drept constituţional. De asemenea, a susţinut prelegeri de drept internaţional public la Şcoala superioară de război (1920-1940) şi la Şcoala de înalt comandament (1931-1940).
A fost membru corespondent (5 iunie 1919), apoi membru titular (2 iunie 1920) şi membru titular activ (12 august 1948) al Academiei Române, vicepreşedinte, în mai multe rânduri, şi preşedinte (8 iunie 1946-12 august 1948) al Academiei Române, preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei Române (1938-1941).
În 1916 a fost distins cu Premiul „V. Adamachi” al Academiei Române, pentru lucrarea „Studii de drept civil”. În raportul întocmit în acest sens, scriitorul şi academicianul Barbu Ştefănescu-Delavrancea remarca „o minte pătrunzătoare şi echilibrată”, „începutul unui scriitor conştiincios, muncitor şi de merit”.
