Steagul lui Ștefan cel Mare se întoarce acasă. Fotografii de colecție în articol

 

Stindardul lui Ștefan cel Mare este un simbol și, totodată, una dintre cele mai prețioase broderii liturgice postbizantine din lume, fiind realizat în anul 1500 într-un atelier din Suceava.

Istoricii sunt de părere că stindardul a fost donat inițial unei biserici de curte sau unui așezământ monahal din Moldova care avea hramul Sfântului Gheorghe.

Ulterior, la o dată necunoscută, a ajuns la Mănăstirea Zografu de la Muntele Athos (astăzi, mănăstire bulgărească), pe care Ștefan o salvase din ruină în anii de final ai domniei sale.

Ministerul Afacerilor Externe al României deține un dosar de arhivă vechi de un secol, privind demersurile diplomatice pentru recuperarea acestui stindard.

Astfel, la începutul anului 1917, în plin Război Mondial, Consulatul României la Salonic, prin consulul Gheorghe C. Ionescu, a inițiat demersuri pentru a fi recuperat de la mănăstirea Zografu, aflată sub controlul trupelor ruse.

Cu ajutorul decisiv al reprezentanților Armatei Franceze, generalul Maurice Sarrail și căpitanul Gilbert Gidel, care i-au înțeles importanța simbolică, prețiosul obiect a fost preluat și trimis la Paris cu un vas al marinei militare franceze.

La 28 iulie 1917, în Marele Amfiteatru al Universității din Sorbona a avut loc ceremonia solemnă de remitere a stindardului lui Ștefan cel Mare, de către Președintele Republicii Franceze, Raymond Poincaré, reprezentantului diplomatic al României în Franța, Alexandru Emanoil Lahovary.

După ceremonia de la Paris, stindardul a ajuns în țară abia în 1920, fiind predat de Ministerul Afacerilor Străine către Ministerul de Război. A fost păstrat ulterior la Muzeul Militar până în 1970, când a fost predat Muzeului Național de Istorie a României.

Pliantul evenimentului conține o scurtă prezentare a stindardului lui Ștefan cel Mare, alcătuită de academicianul francez Emile Picot, desfășurarea protocolară, precum și două poezii patriotice emoționante ale Elenei Văcărescu – La Steagul lui Ștefan cel Mare, și Alexandru Emanoil Lahovary – Pentru cei de acolo, aceasta din urmă o adaptare după Octavian Goga și o referire la românii transilvăneni.

Telegramele lui Poincaré şi Regelui Ferdinand

Schimbul de telegrame între Preşedintele Republicii Franceze Raymond Poincaré şi Regele Ferdinand al Românei a consemnat impresiile președintelui francez:

„Am asistat cu emoţie la o grandioasă manifestare franco-română, în cursul căreia stindardul lui Ştefan cel Mare a fost în mod solemn redat ministrului Majestăţii Voastre, în faţa unui public entuziast, interpret fidel al sentimentelor poporului francez.

Ecoul succeselor obţinute de curajoasele trupe române a răsunat cu bucurie în sufletul mulţimii care se înghesuia la această ceremonie. Profit de această ocazie pentru a transmite Majestăţii Voastre odată cu felicitările mele, călduroase urări pentru Majestatea Voastră, pentru Majestatea Sa Regina şi pentru România prietenă, aliată şi soră a Franţei.”

Regele Ferdinand a declarat la rândul său: „Profund tulburat de cuvintele prieteneşti pe care mi le-aţi adresat, vă mulţumesc din adâncul sufletului pentru Stindardul lui Ştefan cel Mare, care, datorită bunăvoinţei Franţei se găseşte, după lungi veacuri, iarăşi în mâinile României, manifestările de simpatie şi cordială prietenie faţă de ţara mea au găsit un ecou recunoscător şi ele nu pot decât să crească încă şi mai mult sentimentele afectuoase pe care poporul meu le nutreşte pentru sora sa mai mare, Franţa”.

Cuvintele diplomatului Alexandru Emilian Lahovary rostite într-un context atât de emoționant dar și dificil s-au dovedit astfel profetice: „Suntem mai mult ca niciodată siguri de victorie. Simţim şi credem că victoria e aproape. Lăsaţi-mă să văd simbolul ei în acest stindard care de atâtea ori i-a alungat pe duşmani şi pe care ne este atât de drag să îl primim din mâinile Franţei!”.

Sursa: Arhivele Diplomatice ale MAE

Parteneri