A fost Ianukovici omul rușilor?
Criza ucraineană a început în urmă cu șapte ani, când fostul președinte , Victor Ianukovici, ar fi încercat să-și vândă țara printr-un acord comercial cu Rusia, în loc să adere la Uniunea Europeană ca membru asociat. Acest lucru a dus la mișcarea pentru democrație din Piața Maidan, care l-a forțat pe Ianukovici să plece de la putere. Ca răspuns, Rusia a invadat Crimeea și a instigat un război civil în estul Ucrainei.
„Aceasta nu este chiar toată povestea, scrie Marks pe site-ul National Interest. Viziunea consensuală ignoră în mod convenabil modul în care diplomația UE și SUA au pregătit în mod efectiv scena pentru destabilizarea și destrămarea Ucrainei. Supralicitând cărțile pe care le putea juca în negocierile cu Ucraina, diplomații de la Bruxelles, susținuți de Washington, au ajuns să îi ofere lui Vladimir Putin oportunitatea de aur de a recupera Crimeea și de a destabiliza evoluția Ucrainei către democrație. Dacă nu ar fi fost cererile excesive ale Bruxelles-ului la negocieri, în primul rând în ceea ce privește guvernarea, ruperea Ucrainei ar fi putut fi evitată, împreună cu toate consecințele negative care au urmat de aici.
Ucraina a dobândit statutul de asociat UE, dar a plătit un preț mare pentru această formă de aderare: ocuparea Crimeei, războiul civil înghețat din Donbass și 14.000 de vieți pierdute”.
„Adevărată poveste, spune avocatul din New York, ]ncepe cu Ianukovici, un etnic rus, care a fost ales președinte al Ucrainei în 2010 cu voturile a numai o treime din alegătorii țării, în primul rând pe baza majorit[‘ii pe care a obținut-o din regiunile de limbă rusă, Donbass și Crimeea. Potrivit Freedom House și Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa „votul a îndeplinit majoritatea standardelor internaționale pentru alegeri democratice și a consolidat progresul care s-a înregistrat din 2004”.
După alegerea sa, provocarea noului președinte a fost să negocieze potențiala asociere la UE, făcând față în același timp cererilor concurente ale Rusiei pentru relații comerciale mai strânse.
Ianukovici nu a avut ce face decât să se confrunte cu opinia publică ucraineană puternic divizată. Sprijinul pentru UE se concentra mai mult în părțile de vest ale Ucrainei decât în regiunile etnice rusești. Potrivit sondajelor independente, până în august 2013, doar 42 de procente susțineau Acordul de Asociere Uniunea Europeană-Ucraina, în timp ce 31% preferau un acord de uniune vamală cu Rusia.
În ciuda sondajelor care arătau un sprijin mai puțin decât majoritar pentru un acord cu Rusia sau UE, Ianukovici a urmărit cu hotărâre asocierea cu UE. Astăzi se uită în mare măsură că a parafat un acord de asociere cu Bruxelles-ul în martie 2012.
În același timp, Ianukovici s-a opus în mod deschis aderării la Uniunea Vamală Rusă. Ca răspuns, presiunea rusă a devenit din ce în ce mai grea. Moscova a deschis un război comercial împotriva Ucrainei în 2013. Când Putin a vizitat Kievul în iulie 2013, nici măcar nu a vrut să vorbească cu Ianukovici, chiar dacă cei doi stăteau unul lângă altul în ceremoniile oficiale.
În discursurile publice de la acea vreme, Ianukovici și-a reafirmat sfidător hotărârea de a finaliza acordul cu UE, inclusiv punerea în aplicare a controversatelor reforme judiciare și de guvernare cerute de Bruxelles în ceea ce privește statul de drept, presa independentă și forțele de ordine. Parlamentul ucrainean a adoptat o serie de reforme cu majorități de două treimi pentru a asigura un sprijin parlamentar larg pentru schimbările solicitate de Bruxelles”.
UE i-a tăiat craca de sub picioare lui Ianukovici?
„Ianukovici a fost, de asemenea, presat de Bruxelles pentru a stopa urmărirea penală a fostului prim-ministru Iulia Timoșenko pentru rolul jucat în negocierea controversatului acord privind gazele cu Rusia (2009). Condamnarea judecătorească a lui Timoșenko în 2011 și pedeapsa de șapte ani de închisoare au devenit un punct central al cererilor UE. Bruxelles-ul a avertizat că tratamentul lui Timoșenko amenință acordul comercial parafat și a cărui încheiere oficială fusese programată pentru 29 noiembrie 2013, în Lituania. Punând condiții pentru semnătură, Bruxelles-ul a insistat asupra eliberării lui Timoșenko din închisoare pentru tratament medical în străinătate. Această cerere s-a dovedit a fi o pastilă foarte dură de înghițit pentru politica internă a Ucrainei.
Ucraina a început să se destabilizeze serios. Pe 21 noiembrie, parlamentul nu a adoptat moțiunea pentru eliberarea tratamentului medical a lui Timoșenko, ceea ce înseamnă că cererea UE nu a putut fi îndeplinită. În aceeași zi, guvernul Ianukovici a emis, în disperare de cauză, un decret prin care cereau negocieri tripartite între Ucraina, UE și Rusia pentru a rezolva toate problemele dintre blocurile concurente. Totuși, în acest moment, Ianukovici nu părea să se clatine. În aceeași zi în care parlamentul nu a aprobat eliberarea lui Timoșenko, el a reafirmat că „o alternativă pentru reforme în Ucraina și o alternativă pentru integrarea europeană nu există… Mergem pe această cale și nu ne schimbăm direcția”.
Revoluția Maidan
Pe deasupra acestor presiuni, în următoarele zile au început demonstrațiile din Maidan, larg mediate de presa occidentală. Mii de oameni, în principal ucraineni din vest, au ieșit pe străzile de la Kiev, protestând, adesea violent, împotriva oricărei retrageri în privința finalizării acordului de asociere cu UE și cerând o mai mare democrație în stil occidental.
La 26 noiembrie 2013, au apărut fisuri în hotărârea lui Ianukovici de a merge pe calea Bruxelles-ului. Chiar dacă a participat la summitul UE de la sfârșitul lunii noiembrie, acordul de asociere nu a fost semnat. Recunoscând că Rusia a cerut Ucrainei să amâne semnarea, el a cerut din nou continuarea negocierilor UE cu privire la termenii acesteia. Ianukovici a cerut, de asemenea, Bruxelles-ului o compensație substanțială pentru a face față pierderilor comerciale în raport cu Rusia. În cele din urmă, el a pledat din nou pentru discuții tripartite între Ucraina, Rusia și UE pentru a încerca să rezolve diplomatic toate problemele și controversele restante. UE a refuzat să ia parte la orice proces trilateral și a cerut, în schimb, ca Ianukovici să semneze imediat acordul comercial. Președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a declarat că UE nu va accepta „un drept de veto al unei țări terțe”.
Din acest moment, guvernul ucrainean a început să se fractureze. Mișcarea din Piața Maidan a căpătat din ce în ce mai mult un aer revoluționar, Statele Unite aprinzând deschis flăcările opoziției față de Ianukovici, președintele ales. În pofida articolului 41 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice, care cere diplomaților „să nu se amestece în… afacerile interne”, secretarul de stat adjunct al SUA pentru afaceri europene a apărut deschis în decembrie 2018 în Piața Maidan împreună cu ambasadorul SUA. Ei au încurajat protestele pașnice împotriva guvernului ales oferind produse de patiserie demonstranților și forțelor de securitate.
Victoria revoluției colorate
În februarie 2014, în timp ce diplomații UE și SUA au încercat să medieze o soluție de tranziție între activiștii opoziției și Ianukovici, situația de pe străzile Kiev a continuat să se deterioreze. Ciocnirile dintre demonstranți și polițiștii au scăpat de sub control, s-au înregistrat peste 130 de morți, inclusiv optsprezece polițiști.
Pe 22 februarie 2014, Ianukovici a fugit de la Kiev, în timp ce o mulțime furioasă i-a jefuit reședința oficială. În aceeași zi, parlamentul ucrainean l-a eliberat pe Ianukovici de atribuțiile sale de declarând că s-a îndepărtat de la putere și că „nu își îndeplinește obligațiile”. Parlamentul a stabilit noi alegeri prezidențiale pentru 25 mai 2014 și a fost stabilit un guvern interimar. În cele din urmă, înclinându-se în fața cererilor UE, guvernul a eliberat-o pe Timoșenko din închisoare. Poliția și-a schimbat rapid loialitatea, declarând că acum stă „alaturi de oameni”. Militarii și serviciile de securitate au urmat exemplul, anunțând că nu se vor opune voinței populare.
Nici Rusia nu vrea să lase prada din gheare
Rusia a protestat împotriva răsturnării violente a lui Ianukovici. După ce a văzut cum etnicii ucraineni, cu sprijinul deschis al SUA și al UE, îl forțau pe Ianukovici, ales democratic, să demisioneze, Putin a trecut de la diplomație la alte opțiuni pentru a se asigura că interesele Rusiei sunt protejate. Știind că Washingtonul și Bruxellesul nu au disponibilități de implicare militară, joacă o nouă carte. Pe 23 februarie, a doua zi după ce parlamentul ucrainean a luat măsuri împotriva lui Ianukovici, la Sevastopol, Crimeea, au izbucnit demonstrații pro-ruse. Câteva zile mai târziu, pe 27 februarie, trupe ruse fără însemne au preluat controlul parlamentului Crimeei și au ocupat rapid locații strategice în întreaga regiune fără să întâmpine o rezistență militară sau civilă semnificativă.
