Sculptura grecească de epocă arhaică
,,Kore”, reprezentarea unei femei înveșmântate, și ,,Kouros”, reprezentarea unui trup bărbătesc gol, erau cele două tipuri de sculpturi grecești care întruchipau idealul. Peplos kore pare a nu reprezenta o simplă femeie, ci o zeiță, mai precis Artemis, sau zeița Diana la roman, pentru că e posibil ca în mână stânga să fi ținut un arc, obiect asociat în general reprezentărilor fiicei lui Zeus.
De asemenea, o altă posibilitatea ar fi zeița Athena. Ceea ce frapează la acesta statuie este așa-numitul ,,zâmbet arhaic”, specific și care conforma unicitatea artei sculpturale grecești antice de acest tip. O figură care să fi supraviețuit din perioada arhaică la Acropolis este într-adevăr o raritate.
Trupul de bărbat, ,,Kouros din New York”, care datează din 580 a. Chr., este împodobit cu două obiecte vestimentare, pe cap și în jurul gâtului. Nu e un portret, deși e făcut pentru o familie aristocratică, ci un simbol al masculinității menit sa transcendă timpul, să marcheze un tip uman considerat a fi peren, nemuritor, veșnic frumos. Faptul că nu e sculptat într-un zid de piatră dă sculpturii grecești o aură terestră. Figura e simetrică, ceea ce poate conduce la concluzia că ne aflăm într-o perioadă a artei geometrice grecești. Sculptura cântărește aproape o tonă. O tonă de piatră veche de 2600 ani.
,,Anavysos Kouros” (530 a. Chr.) a fost descoperită în 1936. Familia aristocratică ceruse această sculptură pentru a-l onora pe fiul căzut în luptă. Această sculptură de epocă arhaică a fost inițial pusă la vânzare în Paris, însă ulterior a fost retrocedată Greciei. Multe astfel de statui îl reprezintă pe zeul solar, Apollo, așa după cum multe ,,kore”, după cum am menționat, o reprezintă pe Artemis. În Epoca Arhaică a culturii și civilizației grecești antice, sculpturile devin mai puțin masive și iau forme cât mai apropiate de forma corpului uman, în locul abstractizării preferându-se naturalizarea.
De asemenea, este vizibil și contactul cu arta egipteană în aceste sculpturi grecești. Deosebirea din sculptura din 580 și cea din 530 a. Chr., este absența unei bucăți neprelucrate dintre mână și restul corpului în cazul celei mai recente, ceea ce conferă un aspect mai natural. În rest, se poate observa o anume continuitate,: prezența ,,zâmbetului arhaic” și a celor două obiecte vestimentare, un soi de bandană și un tiăp de chocker. Acest tip de artă grecească, din care foarte puține exemplare ne-au parvenit, demonstrează utilitatea artei și legătura indisolubilă dintre universul lumesc și cel al zeilor, transpusă în realitatea imediată de artiști.
