Pagina de Facebook Arhivele Naționale ale României a publicat, la împlinirea a 173 de ani de la eveniment, textul scris de mână, cu caractere chirilice, al poeziei „Răsunetu” de Andrei Mureșianu (foto), păstrată la Serviciul Arhivelor Naționale Istorice Centrale și raportul conținând relatarea evenimentului public făcută de comisarul extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu.
Cântecul a devenit cunoscut sub numele „Deșteaptă-te române!” și a cunoscut o circulație largă și după înfrângerea revoluției române de la 1848, datorită mesajului patriotic mobilizator.
În timpul revoluției anticomuniste din decembrie 1989 a fost difuzat intens de televiziunea publică și a fost adoptat ca imn național la 24 ianuarie 1990, confirmat și prin Constituția din 1991 (art. 12 alineatul 3).
O lege pentru proclamarea Zilei Imnului Naţional al României a fost dată în 1998 (Legea 99/26 mai 1998), tocmai pentru a evoca ziua de 29 iulie 1848 şi festivitatea de la Râmnicu Vâlcea.
Fiul morarului din Bistrița
Andrei Mureșanu (sau Mureșianu) s-a născut în 1816 în orașul Bistrița în familia unui arendaș. Tatăl, Teodor, ținea în arendă, la Bistrița, o moară de argăsit scoarță, care abia asigura existența familiei relativ numeroase: soția și trei copii.
Casa în care locuiau era compusă dintr-o singură chilie ceva mai largă, și o tindă.
Câțiva ani după nașterea lui Andrei Mureșanu, tatăl său a murit strivit de un car de argăseală. Întreaga greutate a întreținerii celor trei copii mici rămâne în seama mamei.
Frații mai mari ai poetului, din cauza greutăților materiale, nu au putut urma la școli mai înalte, pentru a se califica într-o profesie intelectuală. Unul a ajuns cântăreț bisericesc, altul morar, ca și tatăl.
Singur Andrei, ajutat de împrejurări și de o înclinație deosebită pentru studii, a mers mai departe. Primele cunoștințe de școală le primește de la un bătrân grănicer, Dănilă Doboș, din Valea-Rodnei.
La școala săsească
În anul 1825 a fost primit ca elev la școala normală săsească din Bistrița, iar peste câțiva ani a trecut la liceul piariștilor, din același oraș, făcându-se remarcat printre elevii cei mai buni.
În 1832 s-a mutat la Blaj, unde a fost ajutat de profesorul Nicolae Marin și unde a studiat doi ani filosofia, apoi teologia la Academia Greco-Catolică din Blaj.
Acolo l-a avut coleg de studenție, cu câțiva ani mai mare, pe George Bariț, organizatorul unei echipe teatrale, care dădea spectacole de teatru în limba română.
Cu Bariț l-a legat o prietenie adâncă, prelungită apoi de-a lungul multor ani la Brașov.
De la Blaj, la Brașov
Mediul cultural al Blajului, unde, pe lângă spectacolele stângace date de diletanți, un Timotei Cipariu, de pildă, scria versuri (Egloga, scrisă la 1832 și reprezentată la un spectacol în anul următor), va înrâuri pe fiul morarului din Bistrița, stimulându-l pe calea lecturii și a scrisului.
Când George Bariț a părăsit Blajul, preluând conducerea școlii române din Brașov, în anul 1837, s-a gândit să-l aducă de la Blaj și pe Mureșanu. Întrucât poetul era încă student în ultimul an, Bariț i-a obținut dispensa de a intra în învățământ fără a-și fi terminat studiile.
Astfel că în anul 1838 Mureșanu s-a stabilit la Brașov, ca institutor la școala română condusă de Bariț.
Peste doi ani, în 1840, trece ca profesor la gimnaziul românesc, în care calitate funcționează până în anul 1849.
Paralel a început să colaboreze la gazetele lui Bariț, Foaie pentru minte… și Gazeta de Transilvania, cu poezii și articole.
În acest timp are prilej să cunoască o seamă de poeți din Principate, pe Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Cezar Bolliac, mai târziu pe Dimitrie Bolintineanu și Vasile Alecsandri, care obișnuiau să vină vara la băi la Vâlcele, nu departe de Brașov.
Acest contact cu poeți deja consacrați va stimula începuturile literare ale bardului ardelean și va influența în mod vizibil creația sa poetică.
Poezia sa e din ce în ce mai combativă, mai legată de frământările sociale ale poporului.
La 1848 e printre fruntașii revoluției.
Cu acest prilej scrie Răsunetu, care devine marșul revoluționarilor români din Transilvania.
În 1849, după înfrângerea revoluției, poetul trece în Muntenia, împreună cu Bariț.
Aici a fost luat prizonier de armata țaristă și dus până în nordul Moldovei.
La întoarcere s-a stabilit ca funcționar la Sibiu : „concepist guvernial” și translator de limba română la Buletinul oficial al guvernului.
Aici colaborează la ziarul local Telegraful român, cu poezii și cu un ciclu de articole, nesemnate (Artile sau măiestriile cele frumoase, Românul și poezia lui, Românul în privința muzicei, Românul în privința picturei, Măiestria tiparului), care urmăreau inițierea publicului cititor în diferite ramuri ale artei.
Poetul suportă greu munca de conțopist.
Câțiva ani el închină ode măgulitoare împăratului austro-ungar și guvernatorului Transilvaniei. Treptat se însingurează.
Rândurile scrise la 1855 fostului său profesor Simion Bărnuțiu, care-i propunea să vina la Iași, unde-i făcuse rost de o catedră, sunt ale unui decepționat:
„Domnul meu chemarea mea ar fi să mă cuprind cu Pegasul, aspirînd la Olimp, și ca să o pot face aceasta bine, aveam trebuință de câteva peregrinajuri pe la pământul cel clasic, iar nu să vând participii, sau, mai rău, să traduc guvernului meu hârtii ciocoiești, pe care consorții mei nu le vor, sau nu le pot descifra”.
Sărăcia
Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu caracter social protestatar. În ultimii ani ai vieții a tradus Nopțile lui Young, precum și o buna parte a Analelor lui Tacit.
Cu ani în urmă scrisese și o gramatică românească în limba germană. Manuscrisele acestor lucrări nepublicate nu s-au păstrat.
La 1861 e pensionat, dar pensia dată de guvernul cezaro-crăiesc al Transilvaniei nu-i ajunge să-și întrețină familia.
La 1862 își tipărește în volum poeziile.
Volumul cuprindea cea mai mare parte a poeziilor originale publicate de autor în presă, precum și o parte din traduceri.
Vânzarea cărții i-ar fi adus, pe lângă o reconfortare morală, o oarecare înviorare în bugetul familiei. Dar cărțile se vând greu.
Iacob Mureșanu face apeluri insistente către publicul român, în Gazeta Transilvaniei, de a-l ajuta pe poetul aflat în mizerie și bolnav, cumpărându-i poeziile.
Societatea Astra îi acordă lui Mureșanu un premiu de 50 de galbeni. După un an, în noaptea de 11 spre 12 octombrie, poetul a decedat la Brașov, în sărăcie, „în urma unui morb nervos îndelungat”, cum se menționa în anunțul mortuar publicat în Gazeta Transilvaniei, lăsând în urmă un băiat, pe nume Gheorghe, elev în clasa a VII-a la gimnaziu, o fetiță de 11 luni, Eleonora, și pe soția sa Suzana.
Înmormântarea sa a pricinuit un protest al enoriașilor Bisericii Sf. Treime de pe Tocile, pe motiv că în cimitirul parohial ortodox nu și-ar avea locul un credincios greco-catolic.
În favoarea înhumării lui Andrei Mureșanu în cimitirul Bisericii de pe Tocile a intervenit însuși mitropolitul Andrei Șaguna, cu îndemnul: ”Proștilor, ce mai întrebați, îngropați-l și tacă-vă gura”.
Cuvântările funebre au fost rostite de preotul unit Ioan V. Rusu și de Iacob Mureșanu.
Sursa biografiei: Ion Buzași, Andrei Mureșanu, Editura Eminescu, București 1988.
