Șaguna. Când oierii din Săliștea Sibiului și-au amânat plecarea cu turmele peste Dunăre ca să-l voteze

 

Șaguna. Cu prilejul sfințirii sale ca episcop, în catedrala din Carloviț, chemând pe însuși Dumnezeu martor, Andrei Șaguna mărturisea: „Tu, Doamne, știi că scopul vieții mele a alerga doresc: pe Românii transilvăneni din adâncul lor somn să-i deștept și cu voia cătră tot ce e adevărat, plăcut și bun să-i trag”.

În cuvântarea sa rostită la Duminica Tomii 1848 făgăduia că va munci pentru o renaștere religios-culturală, ca să fie potrivită cu trebuințele bisericii, cu mântuirea poporului și cu spiritul timpului.

 

Spritul timpului cerea atunci concentrarea tuturor energiilor de care dispuneau românii ardeleni pentru mântuirea poporului din lanțurile iobăgiei seculare și pentru dobândirea independenței naționale-politice.

 

Când se întorcea Șaguna de la Carloviț, ca episcop sfințit, mișcarea națională începuse, iar inițiatorii căutau un conducător care să fie iubit de toți. Privirile lui Timotei Cipariu și Simion Bărnuțiu s-au îndreptat spre tânărul episcop Șaguna.

 

Strânsa colaborare dintre Bărnuțiu și Șaguna a dus la marea întrunire de pe Câmpul Libertății unde s-a adoptat programul independenței național-politice în 16 puncte, în fruntea cărora se găseau independența națională-politică și independența național-bisericească.

 

Principiile care l-au călăuzit pe Șaguna reies din mărturisirile pe care le-a făcut în adunarea națională ținută la Sibiu, la sfârșitul anului 1848. După ce a lămurit doctrina liberalismului și a naționalismului, spunea că el cutează a glorifica simțul liberal și național numai atunci când este bazat pe moralitate și se povățuiește de iubirea patriei. Deci moralitatea și patriotismul erau, în concepția lui Șaguna, condițiile esențiale de care trebuia să țină seama orice acțiune îndrumată în sens național.

 

Naționalismul lui Șaguna era împreunat, în toate împrejurările, cu toleranță creștinească, nevătămând niciodată drepturile firești ale altor neamuri, stăruind pentru o cât mai frățească colaborare între diferitele națiuni și confesiuni așezate pe pământul Transilvaniei.

 

În domeniul politic, ca și în cel bisericesc-cultural, Șaguna căuta în primul rând la popor, nu la împărat, deși era un monarhist declarat. Drept dovadă, în 1863 împăratul îl invitase pe Șaguna, ca regalist, să fie senator de drept în parlamentul ardelean de la Sibiu. Dar el nu a acceptat invitația împăratului, preferând mandatul de deputat, pe care i-l oferise încrederea unanimă a alegătorilor din circumscripția Săliștei.

 

Președintele cancelariei aulice transilvane din Viena, ministrul Francisc Nadasdy, i-a telegrafiat că nu este admisibil să respingă invitația împărătească în favoarea mandatului dat de alegătorii din Săliștea.

 

Șaguna a răspuns că nu poate renunța la mandatul dat de alegători, în mare parte oieri care au amânat plecarea cu turmele peste Dunăre până după ziua alegerilor, făcând un mare sacrificiu. „De aceea, încheia Șaguna, îmi este absolut cu neputință a-i face acum să se simtă înșelați în încrederea lor”.

 

Sursa: I. Lupaș, Cuvânt la semicentenarul morții mitropolitului Andrei Șaguna, ținut în Catedrala din Sibiu la 12 iulie 1923, în prezența familiei regale

Parteneri