S-a născut în Nakiyos, în apropiere de Memphis, în prima jumătate a secolului al III-lea. Rămâne orfan pe când era copil. Tatăl i-a murit când avea 11 ani, iar mama sa a murit la doar trei ani după acesta.
Intră în armata imperială, însă, pe 23 februarie 303, când Dioclețian a emis primul edict de persecutare a creștinilor, părăsește armata și se retrage în deșert, dedicându-se vieții ascetice.
Aici îl va întâlni pe Sfântul Macarie Egipteanul care îi va spune: „Ce cauți între cer și pământ, Mina, de unul singur? Locul tău este în mijlocul mulțimii, că să ia aminte toți la cuvintele și la faptele tale. Ai schimbat o haina de ostaș cu alta, atunci sfârșește pe câmpul de luptă, ca să înviezi ca un învingător fără sabie”.
Sfântul Mina împlinește cuvintele Sfântului Macarie, părăsește deșertul și ajunge în Cotyaeum, cel mai apropiat oraș de deșertul în care viețuise. Aici avea loc o serbare în cinstea zeilor. Sfântul Mina mărturisește că este creștin în față celor ce cinsteau zeii, motiv pentru care este luat de soldați și dus înaintea prefectului Pyrrhus. Pentru că a refuzat să se lepede de credință în Hristos, i s-a tăiat capul.
Datorită minunii creștinului înviat, săvârșită de Sfântul Mina, creștinii văd în el și un ocrotitor al celor păgubiți.
Minunea creștinului înviat de Sfântul Mina
Mergând odată un creștin că să se închine la biserica Sfântului Mina, a găzduit la o casă de străini; iar stăpânul acelei case, cunoscând că cel găzduit avea banii puși în san, s-a sculat la miezul nopții și l-a omorât.
Apoi tăindu-l bucăți, le-a pus într-o coșniță pe care a ascuns-o într-o încăpere dosnică, așteptând ca să se facă ziua.
În vreme ce ucigașul se gândea cum, unde și când să se ducă să ascundă părțile celui ucis, că să nu-l afle cineva, iată i s-a arătat Sfântul Mina călare, în chip de ostaș și cercetând ce s-a întâmplat cu străinul care gazduise acolo, ucigașul spunea însă că nu știe nimic.
