Rolul vital jucat de soldații români din Transilvania la Viena și Praga
Înainte de Primul Război Mondial, în Transilvania trăiau 2,8 milioane de români. Oficial, românii reprezentau ceva mai mult de jumătate din populația totală, respectiv 53,74%. Cu toate acestea, recensământul din 1910 a fost contestat, românii susținând că numărul lor era mai mare și că statisticile au fost denaturate în favoarea maghiarilor – care ar fi reprezentat 31,6%, conform aceluiași raport. O altă statistică sugera că românii reprezentau 70,5% din populația totală, maghiarii – 18,9%, iar germanii – 5,1%. Românii erau majoritari, dar acest lucru nu se reflecta în condițiile lor de viață. Majoritatea acestora erau țărani săraci care practicau agricultura de subzistență și nu aveau aproape nicio influență politică.
La izbucnirea Primului Război Mondial, Austria-Ungaria a mobilizat 449.796 de români transilvăneni, iar alți 34.578 au servit în serviciile auxiliare.
În toamna anului 1918, zeci de mii de soldați români din Transilvania au fost retrași de pe front pentru a păzi marile orașe – Viena, Budapesta, Praga – pentru a elimina agitația bolșevică. Deoarece trupele transilvănene nu erau contaminate de bolșevism, ele au fost vitale pentru activitățile polițienești din aceste mari orașe și din alte zone. Acestea au fost mai importante chiar și în condițiile în care unitățile regulate de poliție s-au revoltat din cauza deciziei guvernului de a le trimite să lupte pe front. Astfel, la Viena erau aproximativ 50.000 de soldați transilvăneni, sub comanda generalului român Ioan Boeriu, aproximativ 25.000 de soldați comandați de generalul de brigadă Alexandru Hanzu, iar la Budapesta aproximativ 15.000 de soldați, sub comanda colonelului Dănilă Papp.
„Jur credință neamului românesc și supunere întru totul Consiliului Național Român”
La Viena, Regimentul 64 Infanterie Orăștie și Regimentul 31 Infanterie Sibiu au asigurat securitatea fostei capitale imperiale în perioada 12-21 noiembrie 1918, în condițiile în care Imperiul a încetat să mai existe, iar Transilvania și-a declarat independența prin reprezentanții Partidului Național Român din Transilvania. La 31 octombrie, la Arad a fost înființat Consiliul Național Român Central, un adevărat guvern transilvănean condus de Ștefan Ciceo-Pop, având sub comanda sa Senatul Militar Român Central al Ofițerilor și Soldaților de la Viena. În subordinea Senatului se afla și Legiunea română de la Praga. Comandanții trupelor au cerut soldaților să depună următorul jurământ:
„Jur credință neamului românesc și supunere întru totul Consiliului Național Român. Voi sluji numai poporul român, pe care nu-l voi părăsi în nici un fel și sub nici o formă. Așa să-mi ajute Dumnezeu”.
Scopul Senatului era de a „aduna și organiza ofițerii într-o organizație militară națională care să ducă o luptă continuă și solidă pentru realizarea idealurilor românești de libertate și unitate națională”. Și celelalte naționalități din fostul imperiu au creat astfel de consilii naționale.
Rolul lui Iuliu Maniu
Iuliu Maniu, singurul om cu experiență militară din conducerea Partidului Național Român din Transilvania, a avut un rol decisiv în organizarea soldaților transilvăneni veniți de pe front pentru a se alătura trupelor deja create. La Viena, Maniu nu a avut un rol militar, dar activitatea sa s-a concentrat pe domeniile politico-administrative și a acționat ca om de legătură cu autoritățile vieneze, rolul său de lider în acele momente tulburi fiind vital pentru ceea ce va urma – Senatul Militar a apărut ca urmare a uneia dintre inițiativele sale.
Românii au ocupat cazarma centrală a Vienei și, ulterior, l-au informat pe Ministrul de Război că au preluat controlul asupra capitalei. Noile autorități vieneze au recunoscut organizațiile românești și le-au pus la dispoziție locuințe, spații de birouri și chiar bani pentru întreținerea lor. Când a început Revoluția bolșevică la Viena, trupele românești au fost nevoite să intervină pentru a dispersa demonstrațiile și pentru a împiedica jafurile și distrugerile de magazine.
Iuliu Maniu și ceilalți comandanți au reușit să obțină de la autoritățile austriece transport feroviar pentru trupele lor. Aceștia au plecat spre casă după 27 noiembrie prin Regatul Slavilor de Sud, dar au fost dezarmați de către sârbi. Când au ajuns în cele din urmă în Transilvania, trupele au fost recrutate în Gărzile Naționale și în Armata Regală Română.
Legiunea română de la Praga a fost formată la 30 octombrie 1918 și era compusă din trupe din Regimentul 2 din Brașov, Regimentul 37 din Oradea și Regimentul 51 din Cluj. Autoritățile cehe, care tocmai își declaraseră independența țării și nu aveau trupe recrutate din Cehia, au fost nevoite să se bazeze pe români pentru a menține ordinea. Soldații s-au întors mai târziu în Transilvania cu trenul prin Austria și prin Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor. Soldații români care s-au întors au fost din nou dezarmați de către autoritățile sârbe, care doreau să împiedice formarea unei armate românesti puternice, bine înarmate și bine echipate, care ar fi reprezentat o provocare pentru preluarea planificată de către acestea a Banatului. Odată ajunși în Transilvania, soldații s-au alăturat fie Gărzii Naționale din Transilvania, fie Armatei Regale Române, luptând până în 1919, până la ocuparea Budapestei de către români.
