„Revolta sub tipar”. Valentin Hurduc și manifestele clandestine în Bucureștiul anilor ’80
Aceasta a fost calea curajoasă și extrem de riscantă pe care a urmat-o Valentin Hurduc, un muncitor angajat la tipografia în care era publicat ziarul oficial al Partidului Comunist, Scânteia. Hurduc scotea ilegal din atelier diverse materiale și piese, pe care le folosea pentru a construi o mașină de tipărit improvizată în propria casă.
Manifestele tipărite prin intermediul acestei instalații ar fi fost plasate în așa-numitele „bombe cu carbid”, lăsate în locurile publice din centrul Bucureștiului. În momentul în care explodau, pliantele erau împrăștiate peste tot. Aceste „bombe” artizanale erau confecționate din țeavă, apă, cutii de conserve, sârmă, fir de pescuit, carbid și șosete de damă (pentru a susține carbidul). Reacția de bază era între apă și carbid, care în contact creau o mică „explozie”, suficientă pentru a arunca manifestele în toate direcțiile.
Unele manifeste îi îndemnau pe cetățenii Bucureștiului să participe la proteste împotriva regimului comunist; altele au satirizat viața de zi cu zi sub dictatura comunistă și au introdus personaje ale căror nume făceau aluzie la foamete, abuzuri și practici ilegale, precum „Constantin Foamete, Aurel Burtăgoală, Virgil Bișnițaru, Ion Bătăușu, Sandu Cătușe”. În plus, în aprilie 1988, Hurduc a demarat editarea unei publicații clandestine numită „Luneta”, unde îl critica pe Nicolae Ceaușescu și întregul său regim. El a fost implicat și în alte acțiuni împotriva regimului, cum ar fi cea din aprilie 1987, când a dat foc unui „arc de triumf” inscripționat cu sloganul „Epoca Nicolae Ceaușescu – Epoca de aur a României” – sau cea din decembrie 1987, când a dat foc statuii lui Lenin care se afla în fața uriașului complex de clădiri Scânteia.
În anii ’80, dictatura comunistă devenise din ce în ce mai represivă
Populația era supravegheată în permanență de către Miliție și mai ales de Securitate. În fiecare instituție, fabrică, uzină, școală, universitate exista cel puțin un agent al Securității care îi supraveghea pe toți, încurajând și recompensând informatorii.
Eșecul economiei socialiste a avut consecințe grave asupra nivelului de trai al cetățenilor în ultimul deceniu al regimului Ceaușescu. Penuria de alimente devenise o problemă critică, iar cartelele de rație, care dispăruseră timp de aproape treizeci de ani, au fost repuse în circulație. Deși regimul se mândrea cu rafinăriile sale mari, benzina a fost raționalizată. În România comunistă, care pretindea că va deveni multilateral dezvoltată până în anul 2020, copiii au fost nevoiți să învețe la lumina lămpilor cu gaz din cauza lipsei de energie electrică. Când încălzirea și apa caldă au fost raționalizate la câteva ore pe zi, „conducătorul iubit”, unul dintre apelativele dictatorului, a îndemnat oamenii să își pună pe ei o haină în plus.
Valentin Hurduc nu a fost singurul opozant al regimului. Au fost foarte mulți români, tineri și bătrâni, studenți sau muncitori, care au avut curajul să protesteze împotriva dictaturii, mâzgălind pe pereții locurilor de muncă sau scriind manifeste, în care cereau înlăturarea lui Ceaușescu ori denunțau lipsa alimentelor și a energiei electrice. Cei mai mulți dintre ei au fost localizați rapid și condamnați la mulți ani de închisoare.
În ciuda tuturor eforturilor depuse de Securitate, Hurduc nu a fost niciodată prins și a asistat la prăbușirea regimului pentru care a luptat din plin, ca om liber, cu mult curaj.
