Reformele lui Kleisthenes
Disensiunile sociale au apărut la Atena tocmai după căderea tiraniei. Regimul de dinainte de reformele lui Solon era dorit de aristocrație, de cei privilegiați, cărora li se opuneau Alcmeonizii, care luptau tocmai împotriva clasei dominante. E de presupus că sclavii au jucat un oarecare rol în această luptă pentru drepturi în statul atenian la începuturile sale, însă nu se poate afirma cu certitudine că aceste două teme sociale, sclavia și lupta poporului, a demosului atenian, s-au conjugat.
Unul dintre marii reformatori, marii creatori de legi, a fost Kleisthenes, căptenia, conducătorul Alcmeonizilor. Întrucât la mijloc era de fapt puterea, rolul primordial al unora sau altora în cetate, aristocrații, în frunte cu Isagoras, dorind perpetuarea privilegiilor de clasă și înlăturarea oricăror oponenți, Kleisthenes s-a văzut nevoit să conceapă un plan, un proiect de reorganizare profundă a statului. Principalul țel al acestuia a fost înlăturarea aristocrațiilor, a celor privilegiați care monopolizau puterea și care nu permiteau progresul social.
Ar fi greșit să considerăm că democrația ateniană de atunci, pentru care luptau Alcmeonizii, se aseamănă cu cea de azi, însă reforma lui Kleisthenes avea un sâmbure al democrației contemporane: participarea unei mai mari părți a populației la jocul politic. Astfel, legiferatorul atenian urmărea să acorde orășenilor, oamenilor din cetate, o preponderență în viața politică ateniană.
Așadar, reforma lui Kleisthenes, dincolo de înlăturarae privilegiilor de clasă, dincolo de lupta purtată contra ginților, consta într-o accentuare, într-o potențare a rolului populației orășenești. Începând cu epoca lui Solon, raportul dintre populația rurală și ce orășenească începe să se schimbe în favoarea acesteia din urmă. Populația cetăților a cunoscut un spor simțitor mai ales datorită unor elemnte străine.
Aceste elemente purtau denominațiile de meteci, adică o categorie socială aparte, de non-cetățeni, de oameni care nu aveau dreptul de a vota și nici de a avea posesiuni, și de liberți, adică foști sclavi romani eliberați. Acestora li se adaugă, desigur, clasa sclavilor, care erau lipsiți de drepturi. Soluția aleasă de Kleisthenes a fost de a acorda drepturi politice metecilor și, posibil, unor sclavi, de a-i integra în comunitate, de a-i încetățeni. Demosul atenian a avut astfel de câștigat, iar democrația începea ușor-ușor să își croiască drum, reformatorul înțelegând necesitatea participării mai largi în viața politică a cetățenilor.
