Oameni de ştiinţă de la Institul German de Arheologie au demarat un proiect de documentare, cartografiere şi excavare a fântânilor din Kerameikos, unul dintre cartierele Atenei, aflat atât de o parte şi de alta a zidurilor antice ale oraşului. Cercetarea locului începuse undeva în 1913, dar a fost întreruptă şi reluată în 2011. Până în prezent au fost documentate 40 de puţuri.
Unul dintre aceste puţuri, B 34, s-a dovedit a ascunde un mare număr de artefacte, printre acestea şi 30 de tăbliţe din plumb folosite pentru a transmite blesteme, notează History Blog şi Haaretz.
Cele 30 de tăbliţe din plumb gravate cu blesteme au fost descoperite pe fundul puţului vechi de 2500 de ani. Regiunea Kerameikos era principalul loc de înmormântare din Atena, scrie Haaretz.
Destinatari? Zeii Infernului
Tăbliţele cu pricina invocau zeii Infernului, care să le facă rău altora. „Persoana care blesteamă nu este niciodată menţionată, doar destinatarul blestemelor este”, a observat dr. Jutta Stroszeck, coordonatorul misiunii de la situl din Kerameikos.
De ce vechii atenieni ar fi amplasat blestemele lângă morminte, până la urmă? Din cauza superstiţiei potrivit căreia sufletele anumitor morţi ar fi rămas „active” în jurul mormintelor pentru o perioadă de timp după constatarea decesului respectivelor persoane, ceea ce ar fi făcut din acele suflete purtătoare de blesteme spre lumea tenebrelor.
Mai mult decât atât, pentru atenienii antici, persoanele care mureau înainte de vreme, de exemplu copiii sau cei care mureau în luptă, puteau reprezenta „mesageri” care puteau duce aceste blesteme scrise în plumb către zeii Infernului. De asemenea, izvoarele protejate de către nimfe erau considerate canale de comunicaţie cu Infernul.
Multitudine de artefacte
Arheologii au descoperit la baza acestui puţ o multitudine de artefacte: lămpi de argilă, zaruri, monede de bronz, vase de gătit, vase de băut (skyphoi), vase pentru amestecarea apei şi a vinului (kratere) şi kadoi, vase cu două mânere utilizate pentru a scoate apă din fântână.
Pe lângă acestea au fost găsite şi o serie de resturi organice, conservate în sediemntele de pe fundul puţului: o cutie de lemn mică şi o bucată de lemn folosită la olărit.
Din analiza artefactelor, oamenii de ştiinţă au dedus că fântâna a fost folosită pentru aproape o mie de ani, cu o serie de întreruperi în timpul asediului roman din anul 86 înaintea erei noastre, în timpul epidemiilor şi în timpul invaziilor slavice din secolul VI-lea era noastră.
Istoricii explică faptul că aceste invazii au dus la abandonarea fântânii, lucru care ar fi trebuit, dat fiind conţinutul crescut de plumb care s-a acumulat în apă de-a lungul folosirii.
