Realitatea socială vs. constructele sociale: limitele narațiunii la Pierre Bourdieu
Teoria aceasta pleacă, ne spune Bourdieu, de la ideea că viața este un proiect ale cărui etape sunt cunoscute. Prin urmare, biografiile sau autobiografiile care adoptă acest discurs impregnat de sens și fără de fisură, cu un început care anunță întreaga succesiune a vieții și care înglobează sfârșitul, pleacă de fapt de la o concepție asupra vieții care are la bază ideea de tot unitar, de sens. Totul s-a desfășurat conform unui plan, nimic întâmplător nu a existat în desfășurarea cronologică a vieții povestite. Din perspectiva lui Bourdieu, toată această construcție este inerent artificială, întrucât, pentru a da coerență narațiunii create, se acordă un interes major unor evenimente, și, implicit, altele sunt diminuate, evenimente care, legate între ele și puse într-o anumită lumină, generează ideea unei vieți predestinate.
Bourdieu leagă abandonarea acestei perspective tradiționale asupra vieții de o inovație adusă structurii romanului, constând în preferința pentru un timp de narațiune discontinuă. Istoricul consideră numele propriu fundamentul și dovada existenței individului și a trecerii lui prin diferite etape sociale, începând cu cel dintâi act prin care eul este numit, botezul, eveniment cu rol de instituire și integrare socială. Problema este că numele propriu nu desemnează decât într-un anumit context spațio-temporal individul. Istoricul francez explică relația dintre conținutul și forma unei (auto)biografii și mediul, piața în care producția realizată e prezentată. Bourdieu consideră drept absurdă încercarea de a expune și explica o viață fără a o contextualiza și a raporta la spațiul social și la timpul în care s-a desfășurat, singura constanta fiind numele, acest punct fix într-o lume în mișcare. Este necesară deci realizarea unei legături între agentul social descris și ceilalți agenți participanți la aceeași realitatea în interiorul aceluiași câmp.
Produs al prodigioasei Școlii de la Annales, opera lui Pierre Bourdieu, în general, și lucrarea Rațiuni practice, în particular, dau seamă cu asupra de măsura de inovația produsă de marile minți francez grupate pentru a da un nou sufle cercetării istorice și pentru a împinge mai departe și, până la un punct, a rescrie conceptul de adevăr în istorie.
