Propaganda și promovarea intereselor românești în Occident în timpul Marelui Război
Au fost create „birouri de propagandă „și „birouri de presă”, au fost trimise misiuni universitare în străinătate, au fost publicate cărți, broșuri și rapoarte cu scopul de a convinge factorii de decizie din acea perioadă de justețea revendicărilor susținute de diverse state, grupuri etnice sau formațiuni politice
În acest cadru în care propaganda părea a fi o „armă” importantă, autoritățile române și cetățenii români de pe teritoriul francez au susținut interesele României prin propagandă. Aceștia căutau să arate lumii sacrificiile făcute de români în timpul războiului și să susțină pretențiile teritoriale ale României. Prin acțiunile întreprinse în timpul războiului, dar și în timpul Conferinței de Pace, cei care au lucrat în domeniul propagandei și al diplomației culturale au contribuit la crearea României Mari. Acest rol a fost recunoscut de mulți contemporani. Ion Rusu-Abrudeanu, de exemplu, scria:
„Se cuvine, așadar, de fiecare dată când se vorbește despre acțiunea românilor la Paris în anii 1917-1918-1919, să folosim mai puțină lejeritate, mai puțin patetism și să ne dezgolim în fața lor, căci a fost unul dintre cele mai înalte exemple de credință și de iubire pentru țară”.
Alții, însă, nu au privit cu aceeași bucurie acțiunile românilor din Franța, criticându-i pentru greșelile lor în elaborarea materialelor de propagandă și acuzându-i, de asemenea, că au fugit din țara asediată spre locuri mai liniștite.
Nicolae Iorga a fost una dintre vocile cele mai critice la adresa celor care făceau propagandă românească în străinătate
El îi numea „fugari” pe cei plecați în străinătate și nu ezita, ori de câte ori avea ocazia, să analizeze erorile pe care le făceau. Iată un exemplu relevant, într-un articol intitulat „Fac propagandã…” [Răspândirea propagandei…], publicat în ediția din 3 martie 1919 a ziarului Neamul Românesc. N. Iorga vorbea dur despre cei care plecaseră din țară pentru a face propagandă în străinătate, susținând că le lipsea profesionalismul și calitatea argumentelor în redactarea materialelor despre patriotism.
Iorga își încheia articolul astfel:
„În zilele dificile de la Iasi, „propaganda” era răspândită de cei care reușiseră să scape. Mi se părea că erau prea mulți. Ce se va întâmpla, Doamne, astăzi, când drumurile sunt deschise și nu mai puțin de 75000 de oameni s-au înscris pentru a merge la Paris? 75000 de patrioți, fiecare cu o broșură pe cap pentru victoria cauzei naționale! Scapă-ne, Doamne, de unguri, de bolșevici, de bulgari, de oricine știi Tu, dar scapă-ne și de propagandiști! Căci ei ne fac rău și ne stânjenesc…”.
Iorga a fost, evident, prea aspru cu unii dintre cei implicați în acțiunile de propagandă, mai ales cu cei care nu-i împărtășeau ideile politice și teoriile științifice, dar el însuși recunoștea că o propagandă minuțioasă era necesară pentru apărarea intereselor României în străinătate.
Rolul Biroului Românesc de Presă în societatea franceză
După intrarea României în război a existat un Birou Român de Presă la Paris, care pare să fi căpătat o structură mai coerentă la începutul anului 1918, prin implicarea legației române din capitala Franței, condusă de politicianul liberal Victor Antonescu.
Dimitrie Drăghicescu, Sebastian Erbescu și Elena Vãcărescu lucrau la Biroul Român de Presă în acea perioadă. Aceștia au avut un rol important în prezentarea noului ministru plenipotențiar al României în Franța, Victor Antonescu.
Prin intermediul Biroului de Presă, care avea și colaboratori francezi, au fost adunate și publicate informații despre România, iar în presa franceză au fost scrise articole favorabile României. Legația de la București și Biroul de Presă au supravegheat corespondența cu autorii unor lucrări de propagandă și cu editorii francezi. Tot la Paris a fost deschisă, începând cu toamna anului 1917, Misiunea Profesorilor Universitari Români, care a funcționat împreună cu reprezentanța diplomatică și a primit subvenții din partea statului român până la venirea la putere a guvernului condus de Alexandru Marghiloman (începând cu aprilie 1918, guvernul Marghiloman a tăiat finanțarea Misiunii Universitare). Unul dintre obiectivele Misiunii Universitare era publicarea unei reviste în limba franceză și engleză, cu un tiraj semnificativ, dar costurile ridicate ale unui astfel de proiect, precum și schimbările de pe scena politică românească au zădărnicit acest plan.
„La Roumanie”, cel mai influent ziar editat de români în Europa Occidentală
Potrivit mai multor surse, în 1914 a fost înființat în Franța Comitetul Franco-Român, care a desfășurat o activitate importantă în anii următori, ca structură ce a integrat ulterior membrii Misiunii Universitare Române conduse de profesorul Ermil Pangrati. Una dintre cele mai vizibile realizări ale propagandei străine a fost publicarea ziarului „La Roumanie” la 17 ianuarie 1918. Consiliul de conducere al publicației era format din Pavel Brătășanu, Constantin Mille, Constantin Banu și Emil Fagure, politicieni și jurnaliști de marcă. Inițiativa editării ziarului i-a aparținut lui Pavel Brătășanu, om politic din anturajul lui Take Ionescu, cu sprijinul legației de la Paris.
Prin urmare, la începutul anului 1918, exista deja un cadru instituțional pentru propaganda românească și un grup de intelectuali dedicați acestui scop. Documentele care au ajutat la redactarea materialelor de propagandă începuseră să fie aduse în țară, iar legăturile cu unii redactori francezi și cu reprezentanții unor ziare fuseseră deja stabilite. Nivelul propagandei era însă sub cel al altor state, atât din punct de vedere instituțional, cât și din punct de vedere financiar.
Războiul cuvintelor din Occident
Ținând cont de faptul că România a semnat Pacea de la București (7 mai 1918), care părea să distrugă obiectivele pe baza cărora autoritățile românești intraseră în război în august 1916, prezența în spațiul vest-european și în Statele Unite ale Americii a unor știri care făceau referire la tragedia prin care treceau românii, precum și la aspirațiile lor naționale, a avut menirea de a consolida anumite opinii favorabile României, exprimate în mediile politice, diplomatice și culturale.
Susținerea intereselor statului român prin intermediul campaniilor de propagandă a devenit, așadar, din ce în ce mai importantă pentru acțiunile de afaceri externe ale politicienilor români pro-Antantă. Cu alte cuvinte, în condițiile în care armata a fost eliminată din luptă, românii au continuat să fie activi în domeniul propagandei externe, transformând lupta de pe front într-un veritabil război al cuvintelor.
În aceste condiții, Franța, cel mai apropiat aliat al României până în acel moment, adăpostind pe teritoriul său o importantă grupare românească, a reprezentat o zonă privilegiată pentru propaganda externă. Românii din Franța, în special cei de la Paris, precum și liderii politici români care se opuneau unei colaborări cu Puterile Centrale, au făcut eforturi pentru a menține legăturile cu Franța și după semnarea Păcii, bazându-se pe încrederea că Puterile Aliate vor învinge în război și că soarta României se va schimba.
