Pretențiile naționale ale românilor din Ardeal la dieta din Sibiu, văzute de un istoric maghiar

 

În 1936 apărea la Budapesta cartea „Ardealul autonom și pretențiile naționale românești la dieta din Sibiu de la 1863-1864” a istoricului maghiar Mester Miklos.

Autorul se ocupă în prima parte de chestiunea „Celor trei nații” și constată că nici în timpul când Ardelaul era condus de principi, nici înainte, nu se poate vorbi de o conștiință națională. Ungurii, sașii și secuii au fost membrii unor „nații” nu pe baza naționalității lor, ci fiind „nemeși”. Dovada e faptul că oricine n-a avut pământ strămoșesc, degeaba era de naționalitate maghiară, sașă sau secuiască, n-a putut fi membru al „nației”. El considera că nu s-a dezvoltat și o „nație română”. Românii au trăit la început sub cnejii și voievozii lor. La dezvoltarea statului feudal, românii care au trăit pe pământ regal, deoarece aceste pământuri au ajuns prin donații sau ocupații cu forța în mâna particularilor, au devenit iobagi, și din cneji au ajuns doar „nemeși”. Luptele ungurilor față de curtea de la Viena au cerut tot atât de multă jertfă și au avut un rezultat tot așa de mic ca și luptele românilor, spune autorul.

 

Pretențiile naționale ale românilor nu au fost ascultate până la 1848 pentru că nemeșii unguri au vrut să mențină cu orice preț privilegiile lor constituționale. La răcirea românilor față de unguri au contribuit radicalismul unilateral, care a culminat prin unirea Ardealului cu Ungaria și faptul că ungurii au vrut să impună limba maghiară ca limbă obligatorie în scolile primare și pentru ajungerea în vreun post.

 

Istoricul maghiar recunoaște că mișcarea românilor de la Blaj a fost o mișcare națională cu un program de nivel european, dar neagă că același nivel l-ar fi avut răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan, căci, zice el, e imposibil ca genialul Bărnuțiu sau AvramIiancu, acest suflet nobil, să fie moștenitorii morali și spirituali ai acelor iobagi ignoranți. El neagă de aemenea influența prea mare a Curții de la Viena. Spune că intențiile Vienei au favorizat mișcările naționale ale românilor, dar faptul că românii trebuiau să se atașeze austriecilor, care n-au avut nicio înțelegere pentru aspirațiile lor politice, era o mare durere a conducătorilor.

 

Luptele de la 1848-1849 s-au născut din ciocnirea a trei programe politice diferite:

 

1. Ungurii au ținut morțiș la integritatea constituției independente, dobândită la 1848

2. Împăratul a vrut să facă un imperiu cât mai strâns și unitar prin revocarea concesiilor constituționale

3.Pretențiile constituțional-juridice ale românilor, care n-au putut fi îndeplinite nici prin proiectele constituționale germane.

 

Kossuth, conducătorul revoluției maghiare, a ajuns prea târziu la convingerea că în cadrul statului trebuie asigurată viața autonomă a naționalităților.

 

Așa s-a ajuns la Dieta de la Sibiu (foto), în care au fost aleși 46 de deputați români, 46 maghiari și 32 sași. Ungurii, cu excepția a trei regaliști, n-au luat parte la lucrări, considerând convocarea ei ca un lucru impus. La dietă a fost votat un proiect realizat de o delegație pentru pregătirea legilor compusă din români și sași al cărei președinte era Gheorghe Beldi. În virtutea acestui proiect:

1. Națiunea română, religia greco-catolică și greco-orientală sunt recunoscute pe lângă cele trei nații și patru religii

2. Biserca greco-catolică și greco–orientală, ca și celelalte religii, au dreptul să se adminstreze independent de orice altă biserică

3. Ungurii, sașii, secuii și românii au drepturi egale. Egalitatea politico-juridică și religioasă a tuturor locuitorilor nu e restrânsă

4. Numirile ținuturilor nu dau niciun drept națiunilor

5. În stema principatului Transilvaniei, românii vor primi o insignă separată

6. Toate legile contrare acestot hotărâri se abrogă

7. Legile acestea intră în vigoare îndată.

 

Dezbaterile au ținut treisprezeze zile.