Precuvântarea lui Dimitrie Papazoglu la monumentala sa carte Istoria Fondării orașului București, publicată la anul 1891

 

Mai mulţi din cetăţenii mei, văzându-mă în etate înaintată şi că mă ocup cu istoria şi cu arheologia ţării mele, m-au rugat ca să le arăt mai multe cunoştinţe ce am despre schimbările şi evenimentele petrecute în ţară şi mai cu osebire în Capitală, căci doresc unii a şti tradiţiile istorice ale ţării, iar alţii ale Capitalei, şi astfel, ca fiecare om care are a trece din această vremelnică viaţă, nu i-am putut refuza şi le-am răspuns că mă voi sili a le arăta purul adevăr de tot ce am putut culege din diferite letopisiţe ale ţării, cum şi din diferiţi scriitori vechi şi cele văzute de bătrânul meu părinte, care a trăit 90 de ani, cum şi ce am văzut eu, care sunt astăzi în etate de 80 ani, şi astfel voi urma înainte, rugând pe onor domnii cititori de a-mi ierta greşelile stilului meu, fiind un stil bătrânesc ce se practica în timpul tinereţelor mele.

Dorinţa a fost de a nu trece în mormânt fără a nu îndeplini rugăciunea prietenilor mei, precum mulţi bătrâni dintre cetăţenii noştri, cari puteau să ne lase multe cunoştinţe, au perit dintre noi fără a ne arăta evenimentele ce ar fi putut servi de exemple nu numai în administraţii şi în judecătorii, dar chiar în Şcoală şi Biserică, pe care le vedem astăzi din nenorocirea noastră atât de părăsite.

Moravurile împrumutate, după capriţii, ca şi când n-am fi avut nişte obiceiuri cari întreceau pe cele vitrege astăzi de ţară şi de naţiune. Da poate acei bătrâni de acum două sute de ani ar fi fost şi ei coprinşi de lenea ce aveau strămoşii noştri şi, chiar când se iscăleau, puneau numele fără prenume, şi se iscăleau simplu:

Radu vornic, banul Udrea, logofătul Dumitraşcu, căpitan Bunea, Dragomir spătarul. Lucru ce a făcut astăzi o încurcătură nedescurcabilă între familiile ţării cele magnate şi un abuz neînţeles între toţi istoricii moderni — spre exemplu: un istoric când vede un fapt măreţ făcut de un Dragomir spătarul cu cetele lui, precum şi o administraţie lăudabilă făcută de Radu vornicul, asemenea şi o justiţie făcută de logofătul Dumitraşcu; voind, sau plătit fiind de către bogătaşi, odată ne pomenim că-i face descendinţi ai boierilor de mai sus, cari s-au lenevit a-şi pune şi titlul neamului lor.

Apoi această nobleţă nu a fost câştigată de strămoşii noştrii cu arma în mână, luptându-se pentru vetrele lor, fie să fi fost ei din orice neam ? Numească-se şi acum nobil acel ce merge pe câmpul de luptă pentru a-şi da tributul sângelui său pentru ţară şi fie el din orice neam o fi.

Iubiţii mei cetitori!

Nici un român nu trebuie să fie descuragiat de întunerecul ce învăluie primitivul început al oraşului Bucureşti, Capitala României; deşi istoricii trecutului nu ne-au lăsat ca cunoştinţă pozitivă decât nişte descrieri în diferite epoce, ici şi colea, despre acest frumos nume al oraşului nostru, căci poate ei au ţinut mai mult la fapte decât la descrieri, dar suntem toţi datori ca să scriem ceea ce, cu scrupulozitate ocupându-ne, vom putea descoperi fapte mai aproape de adevăr; apoi chiar acele descoperiri ce vom putea face, observându-se de către cititorii cei erudiţi şi cu Cunoştinţe arheologice, pot fi şi ele publicate şi de către dânşii.