Aşa mai departe urmându-se, ne vom putea lămuri de adevăratul început al Bucureştilor. Să nu lăsăm timpul a trece, căci aşa nu vom putea trage lauda şi recunoştinţa viitorului, nici aprecierea străinilor, care necontenit în viitor vor vizita Capitala noastră; de aceea oricine, pe cât cunoaştem, să venim a dezvolta prin diferite publicaţiuni; fiindcă chiar acei onor. redactori ai foilor publice vor primi dezvoltările noastre cu bucurie şi se vor simţi mândri a umple şi ei paginile ediţiilor lor cu asemenea descoperiri necunoscute până acum pentru fondarea nobilei vetre a străbunilor noştri.
Într-o vreme, dar, pe când se dezvoltă toate ştiinţele în secolul nostru şi pe când avem de părinte în căminul glorioşilor noştri strămoşi pe un prinţ din cea mai înaltă şi ilustră familie din Europa, pe Carol I de Hohenzollern, regele nostru, şi pe Elisaveta, regina sa, şi pe când se edifică, se organizează, se preface şi se înfrumuseţează sub patronajul Majestăţilor lor tot ce este românesc, nu putea rămâne Capitala fără istoria ei.
De aceea am socotit a trage mai întâi un văl asupra neglijenţei ce au avut letopisarii noştri în curs de 5 secole şi, risipind orice întuneric în privinţa începutului acestui oraş de bucurie şi leagăn al naşterii mele, dau la lumină această istorie cu descrierea culegerilor ce am putut face mai apropiate de adevăr pentru Bucureşti.
,,Dâmboviţă, apă dulce, cin’te-o bea nu se mai duce” .
