Şeful de echipă era lăsat să aleagă detaliile de execuţie a misiunii, în raport cu situaţia locală.
Toate echipele lansate până la 24 iulie 1941, nu au putut să-şi pună în aplicare nimic din planurile întocmite, deoarece la scurt timp de la aterizare au fost identificate şi anihilate.
În concluziile acestui studiu, se menţiona că, „sovieticii înţeleg să uzeze pe scară întinsă de agenţi de spionaj, sabotaj şi terorism, lansaţi cu paraşutele în spatele frontului inamic, scopul fiind vădit acela de a produce acte de sabotaj şi terorism şi concomitent panică în rândurile populaţiei, bombardată zilnic şi cu tot felul de manifeste, cu conţinut comunist lansate şi acestea tot din avion.
Astfel de lansări de agenţi-paraşutişti s-au făcut nu numai în România, ci şi în Bulgaria, în Ungaria şi la Nord în Galiţia”.
Lipsa coeziunii sufletești
Membrii acestor echipe erau dintre cei devotaţi regimului şi în acest caz nu putea fi vorba de „misiuni forţate”.
Echipele erau bine organizate şi constituite din tot personalul de specialitate necesar executării misiunii.
Însă, s-a constatat totuşi lipsa coeziunii sufleteşti care să-i facă pe aceşti oameni să lucreze strâns legaţi unul de altul.
Instrucţia agenţilor s-a făcut cu cea mai mare grijă în şcoli speciale. Latura conspirativă şi de spionaj era deosebit de dezvoltată.
Dotarea echipelor cu cele necesare era făcută în cele mai bune condiţii.
Lansarea paraşutiştilor s-a făcut de multe ori greşit.
Astfel paraşutiştii au fost fie lansaţi într-o zonă mult îndepărtată de cea în care trebuiau să activeze, fie lansaţi departe unul de altul, astfel încât şeful echipei nu mai reuşea să-şi adune oamenii pentru lucru.
Cei lansaţi în regiunea Vaslui au dovedit o deosebită rezistenţă şi dârzenie. Au rămas în pădure circa 5 zile nemâncaţi, complect extenuaţi, încercând totuşi să scape din încercuire prin luptă.
