Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Practica disperată și ucigașă a măcinării oaselor umane pentru a face pâine
Articole online

Practica disperată și ucigașă a măcinării oaselor umane pentru a face pâine

Fee-fi-fo-fum!
Miros sângele unui englez:
Fie viu sau mort,
Îi voi măcina oasele pentru a-mi face pâinea.
Fee-fi-fo-fum!
I smell the blood of an English man:
Be he alive, or be he dead,
I’ll grind his bones to make my bread.

Versurile provin din basmul Jack și Vrejul de Fasole, fiind dintre cele mai cunoscute rime în limba engleză.

Această strofă este rostită de uriaș, pe care Jack îl întâlnește în vârful tulpinii de fasole.

Se poate presupune în mod rezonabil că ideea măcinării oaselor umane pentru a face pâine aparține tărâmului fanteziei.

Însă, în istorie sunt consemnate cazuri de măcinare și refolosire a oaselor umane, inclusiv pentru fabricarea pâinii.

Jack și Vrejul de Fasole este unul dintre cele mai cunoscute basme pentru copii în limba engleză.

Povestea a fost tipărită prima data în 1734, în timpul domniei lui George al II-lea al Angliei, și este ușor diferită de versiunea „prietenoasă copiilor” cu care suntem familiarizați astăzi.

Unul dintre personajele din poveste este Uriașul, care amenință să macine oasele pentru a-și face pâinea, atunci când detectează prezența băiatului în castelul său.

Uriașul este prezentat ca un monstru care mănâncă oameni.

Este amenințarea gigantului cu adevărat fictivă?

Amenințările uriașului produceau, în mod natural, fiori pe coloana vertebrală a oricărui copil care auzea povestea pentru prima dată, deși se putea mângâia știind că giganții care mâncau oameni nu erau reali.

Cu toate acestea, realitatea bate uneori ficțiunea și există mai multe cazuri în care oasele umane au fost măcinate, nu de giganți, ci de alte ființe umane, pentru a fi refolosite.

Unul dintre ele se găsește în jurnalul lui Pierre de L’Estoile, funcționar-șef al Parlamentului francez în timpul asediului Parisului din 1590.

Războaiele religioase – lipsa alimentelor și foametea

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Franța a fost implicată în războaie de religioase, în care catolici s-au luptat cu protestanții.

În 1590, Parisul, controlat de Liga Catolică, a fost asediat de armata regală franceză sub conducerea lui Henric de Navarra (viitorul Henric al IV-lea al Franței).

Asediatorii au încercat să-i înfometeze pe apărători, împiedicand intrarea hranei în oraș.

La mijlocul lunii iunie, de L’Estoile povestește că a fost convocată o adunare pentru a aborda problema penuriei de alimente.

Care a fost sursa oaselor folosite pentru a face pâine?

În timpul adunării, s-a propus ca oasele din hambar (o clădire pentru depozitarea scheletelor care erau dezgropate în timpul săpării de noi morminte) de la Cimitirul Inocenților să fie măcinate, iar făina să fie făcută pâine.

Ca urmare a disperării, nimeni nu s-a opus propunerii și planul a fost realizat.

L’Estoile observă, totuși, că experimentul a fost în curând abandonat, deoarece cei care au consumat pâinea au murit.

Acest lucru este confirmat de un alt martor ocular, Enrico Caterino Davila, un istoric și diplomat italian care a luptat în războaiele religioase franceze.

Moartea prin pâine

Însă, nu este clar de ce au murit oamenii care au mâncat „pâinea de oase”, fiind lansate mai multe ipoteze.

Unele dintre cele mai puțin plauzibile vorbesc de prezența arseniului sau a virușilor mortali în oase.

Mai este luat în considerare faptul că mâncatul pâinii a avut un efect psihologic negativ asupra consumatorilor (din cauza tabuului aproape universal împotriva canibalismului).

Una dintre ipotezele mai apropriate de adevăr este că oasele umane nu aveau calorii și substanțe nutritive suiciente și, prin urmare, nu furnizau nutrienții necesari pentru a menține o persoană în viață.

În plus, osul este compus în principal din minerale anorganice, care nu au putut fi digerate și erau greu de eliminat.

Acumularea acestor minerale în tractul gastro-intestinal al celor care au consumat „pâinea de oase” putea provoca obstrucții intestinale, care ar fi fost fatale.

Alte utilizări pentru oasele celor morți

Deși osul uman este sărac în nutrienți, este bogat în minerale, în special calciu.

În timp ce parizienii asediați în 1590 ar fi putut să nu știe asta, europenii erau conștienți de acest lucru la începutul secolului al XIX-lea.

În 1815, războaiele napoleoniene s-au încheiat în urma înfrângerii lui Napoleon la Waterloo.

Acest conflict major a lăsat mulți soldați morți pe câmpul de luptă și, la câțiva ani după Waterloo, oasele lor (împreună cu cele de cai) erau îndepărtate și (de obicei) trimise la măcinătorii de oase.

Dar oasele măcinate nu erau folosite pentru a face pâine, ci pentru producerea de îngrășăminte, datorită conținutului bogat în minerale.

Registration

Aici iti poti reseta parola