Generalul iarnă a avut un rol determinant în plecarea prematură dintre noi a fanariotului Hangerli.
Potrivit tuturor datelor cunoscute, iarna 1798/1799 a fost cea mai cumplită din istoria Bucureștilor.
Zăpadă, care a început să cadă masiv pe 5 decembrie, a blocat orașul.
Pe măsură ce treceau zilele foametea se instala ca la ea acasă.
Frigul făcea ravagii pentru că drumurile troienite cu asupra de măsură nu mai permiteau aprovizionarea cu lemne de foc.
Dâmbovița a înghețat și morile, care, chiar dacă ar fi avut ce, nu mai puteau să macine.
Pâinea devenise deja o amintire.
Vitele își dădeau obșescul sfârșit pentru că gospodarii nu mai aveau ce să le dea să mănânce.
Ăst timp, Constantin Hangerli Vodă, instalat domn al Țării Românești în noiembrie 1797 cu misiunea clară să aprovizioneze armata otomană de 100.000 de oameni trimisă să-l pună la punct pe Pasvantoglu, mai cunoscut ca Pazvante Chioru, s-a apucat să pună noi biruri, cum era văcăritul, și pentru propășirea propriilor buzunare.
Cum nu prea aveau de unde să încaseze impozitele, pentru că românii ajunseseră la fundul sacului, oamenii domnitorului îi chinuiau pe contribuabili în speranța că-și vor aminti de vreo para, pusă bine pe undeva.
Evident că faptele astea au dus la revolte prin sate și târguri.
Sultanul s-a sesizat când Țara Românească n-a mai avut de unde să-i dea tributul.
Și, pac, capugiul și călăul…
„Blestemele şi lacrimile ticăloşilor de săraci aveau însă să-l ajungă chiar în cursul acelui anotimp de pomină, rămas în amintirea poporului drept iarna lui Hangerliu.
Măcelărit cu barbarie de un harap trimis de sultan pentru vina de a fi „sărăcit de istov raiaoa” şi a fi „deşertat cheleru împărătesc” de nu mai avea Poarta „ce să mai scoaţă din ţară”, falnicul voievod a sfârşit într-o postură umilitoare tot în zăpada rece în care- şi dăduseră duhul mulţi dintre valahii rău-platnici („pă urmă l-au dezbrăcat, / numai în izmene l-au lăsat, / târându-l pă scară în jos / sărmanul nenorocos / aruncându-i trupu-n gheaţă, / că aşa îi scriia să paţă / în noroi şi într-o baltă”)”, aflăm din „Bucureștiul fanariot. Administrație, meșteșuguri, negoț” a lui Tudor Dinu.
