Povestea sfâșietoare a femeii care a ales să se scufunde odată cu Titanicul, refuzând să-și părăsească soțul
Una dintre cele mai tragice scene din filmul Titanic din 1997 prezintă un cuplu de bătrâni care se retrag în liniște în pat și își așteaptă moartea împreună, în timp ce nava începe să se scufunde. Evenimentul se bazează pe povestea unui cuplu real, Isidor și Ida Straus – iar filmul reușește să redea spiritul poveștii lor.
Încă de la început, părea că Isidor și Ida Straus erau sortiți să fie împreună. Aveau aceeași zi de naștere (6 februarie), erau ambii de origine evreiască și amândoi au emigrat din Germania în America la începutul tinereții lor.
Cuplul s-a căsătorit în 1871. Isidor a lucrat pentru afacerea tatălui său – L. Straus & Sons – o fabrică de ceramică, integrată ulterior în departamentul de sticlă și porțelanuri de la Macy’s. A muncit din greu, ajungând în cele din urmă să fie co-proprietar al întregului lanț Macy’s.
Cei doi au avut împreună împreună șase copii
Ori de câte ori Isidor călătorea în interes de serviciu, cei doi își scriau unul altuia cu sinceritate. Erau foarte îndrăgostiți și nu suportau să fie despărțiți.
Pe măsură ce vestea scufundării Titanicului a ajuns în Statele Unite ,verișoara lui Isidor, Bessinger se pare că știa deja care era destinul cuplului.
„Cunoscând-o pe doamna Straus, suntem siguri că, în loc să își părăsească soțul, a rămas pe navă. Dacă lui nu i s-a permis să urce într-una dintre bărcile mici, fără îndoială că amândoi sunt pierduți”.
În calitate de posesori ai biletului nr. 17483 atribuit pentru cabina C55, Isidor și Ida Straus nu au plănuit inițial să călătorească la bordul vasului Titanic din Southampton. De fapt, nici măcar nu aveau în plan să ajungă în Europa la momentul respectiv, potrivit Encyclopedia Titanica.
Ei urmau să călătorească spre acasă, la New York, împreună cu menajera lor, Ellen Bird. Cu toate acestea, din cauza unei greve a cărbunelui care avea loc în Anglia la acea vreme, vasul pe care plănuiau să îl utilizeze pentru a se întoarce acasă a trebuit să cedeze cărbunele unei alte nave. Acest nou vas, mult mediatizat, își făcea călătoria inaugurală și probabil că a fost o schimbare de plan interesantă îmbarcarea la bordul pachebotului de lux numit RMS Titanic.
Ida Straus și ultima ei noapte pe Titanic
Schiță realizată de Paul Thiriat, publicată în cotidianul francez Excelsior în aprilie 1912, reprezentând ultimele clipe ale soților Straus în timp ce nava se scufunda
După ce au început evacuările din acea noapte fatală de 15 aprilie 1912, Ida Straus și soțul ei se aflau pe punte, lângă barca de salvare cu numărul 8. Colonelul Archibald Gracie, un pasager care se împrietenise cu Isidor, a încercat să o convingă pe Ida Straus să urce la bordul unei bărci de salvare.
Aproape că a reușit – când Gracie i-a oferit apoi lui Isidor un loc pe barcă datorită bogăției și statutului său, însă Isidor a refuzat categoric, deoarece mai erau femei și copii care încă nu fuseseră îmbarcați pe bărcile de salvare:
„Nu voi merge înaintea celorlalți oameni”, a declarat el. Ida a rămas alături de Isidor, spunând: „Am trăit împreună timp de mulți ani. Unde mergi tu, merg și eu”.
Ultima dată când cineva i-a văzut împreună pe Ida și Isidor, aceștia stăteau unul lângă altul pe scaunele de pe punte, în timp ce nava continua să se scufunde. În cele din urmă, oceanul i-a înghițit.
Moștenirea soților Straus
Statuia memorială Straus din New York City
Salvatorii au găsit în cele din urmă corpul lui Isidor. În buzunarul său se afla un medalion din aur și onix cu fotografii ale copiilor săi mai mari. Avea pe el pardesiul său căptușit cu blană. Corpul soției sale nu a fost recuperat niciodată.
Parcul Straus din Manhattan este denumit după acest cuplu. O statuie din bronz care domină apa în interiorul parcului le-a fost dedicată. (Modelul pentru statuie a fost Audrey Munson, considerată pe scară largă ca fiind primul supermodel al Americii).
Isidor este înmormântat la cimitirul Woodlawn din Bronx, New York – cu un monument pe care scrie: „Multe ape nu pot stinge dragostea – iar inundațiile nu o pot îneca”.
