Povestea eroinei din România: De la învățătoare la comandant de trupe
Născută în 1894 într-o familie de agricultori, Ecaterina Teodoroiu s-a format inițial ca învățătoare, apoi, în 1913 s-a înscris ca cercetașă în Cohorta “Pastorul Bucur”. Când România a intrat în război de partea Aliaților, în august 1916, Ecaterina s-a oferit voluntară ca infirmieră de campanie pentru a fi aproape de frații săi. Lucrând pe Frontul de Est în luna octombrie a aceluiași an, ea s-a alăturat unui grup ad-hoc de rezerviști și civili care au respins trupele bavareze care încercau să treacă un pod peste râul Jiu. Impresionată de curajul ei în fața focului, familia regală a invitat-o pe Teodoroiu la București.
A apelat la Regina Maria pentru a se întoarce pe front
O săptămână mai târziu, la 1 noiembrie, fratele Ecaterinei, Nicolae, sergent în Regimentul 18 Infanterie, a fost ucis în luptă. Dorind să-i răzbune moartea, femeia a cerut permisiunea de a se alătura unității ca voluntar. A fost o cerere fără precedent, una care, fără îndoială, ar fi fost refuzată dacă nu ar fi existat sprijinul familiei regale. În scurt timp, Ecaterina și-a dovedit valoarea prin elaborarea unui șiretlic care a permis unității să scape de germani. Teodoroiu a fost capturată, dar a reușit să scape cu răni ușoare după ce l-a împușcat pe gardianul german cu un revolver ținut ascuns. Câteva zile mai târziu, a luptat lângă Bărbătești și Tătăreni, apoi în luptele de lângă Filiași, unde a suferit răni provocate de șrapnel la ambele picioare.
Eliberată dintr-un spital din București în ianuarie 1917, Teodoroiu a cerut să fie repartizată la Regimentul 43/59 Infanterie ca asistentă voluntară. Cu inima frântă de condițiile grele de pe front, ea a apelat la Regina Maria pentru a fi ajutată. Monarhul a trimis-o pe asistentă înapoi pe front cu țigări și provizii pentru soldați. La 10 martie, Teodoroiu a primit Medalia Virtutea Militară clasa a II-a pentru acțiunile sale anterioare de luptă de la Regele Ferdinand prin Înaltul Decret Nr. 191/10.03.1917. Femeia a preluat comanda unui pluton de infanterie de 25 de oameni din cadrul Companiei a 7-a a regimentului.
Curajul i-a adus sfârșitul eroinei
La începutul lunii august 1917, regimentul lui Teodoroiu a făcut parte din rezerva Armatei I când o forță ruso-română a lansat o ofensivă împotriva Armatei I austro-ungare (care includea unități germane) în jurul orașului Mărășești și al râului Siret. Regimentul 43/59 a traversat râul și a staționat aproape de front. Două săptămâni mai târziu, unitatea a intrat într-o poziție defensivă lângă Muncelu-Vârnița. Anticipând un atac inamic și recunoscând valoarea propagandistică a lui Teodoroiu, generalul de brigadă Ernest Brosteanu, comandantul Diviziei 11, i-a ordonat să se retragă într-un spital de campanie din spate, însă ea a refuzat.
Ecaterina Teodoriu a murit în luptă pe 22 august/4 septembrie 1917 în timp ce conducea un pluton de infanterie, în Bătălia de la Mărășești. În ciuda ordinului de a se retrage într-un spital de campanie, Ecaterina a rămas cu unitatea sa, continuând lupta. Aceasta a fost împușcată în piept de o mitralieră a unității din Regimentul 40 Rezervă german. Eroina și-a dat ultima suflare pe câmpul de luptă.
