O lucrătură a unui preot
Totul a început când preotul a cerut ajutorul călugărițelor. În săptămânile și lunile care au urmat, lucrurile au devenit și mai sinistre: maicile au dezvoltat urme și vânătăi pe corp, căzând în crize de râs sau convulsii. La fel ca procesele de vrăjitoare din Salem, incidentul a avut un sfârșit sângeros, care a fost rezultatul unei intervenții umane.
Pe măsură ce comportamentul călugărițelor a devenit deranjant, femeile ajungând să imite animale, cineva a încercat să identifice ce se întâmplă, aflând numele unui preot local: Urbain Grandier.
Grandier a fost un personaj controversat în zonă, existând zvonuri că ar fi întreținut relații sexuale cu femei în parohia sa și că ar fi fost autorul unui eseu anonim în care era împotriva celibatului clerical. Călugărițele au fost supuse exorcismului zilnic, devenind ușor-ușor atracția locală, îndepărtând publicul de Grandier, fiind judecat pentru vrăjitorie.
Dovezile prezentate la proces includeau un presupus pact între Grandier și Diavol. După o perioadă de torturi brutale care nu au reușit să extragă o mărturisire de la Grandier, el a fost ars public pe 18 august 1634. Ulterior, excorsimul public al călugărițelor a continuat până în 1638, atrăgând mulțimi de până la 7.000 de oameni.
Lupta ideologică
Potrivit unui psiholog, procesul lui Grandier a dus la lupte politice între populația catolică și cea protestantă din Franța. A fost adoptat un decret care a făcut ilegală punerea sub semnul întrebării a realității posesiei demonice sau a legalității unui proces care o privea. Prin urmare, procesul a fost necontestat, catolicii dorind ca Grandier să fie găsit vinovat ca legitimator al credinței catolice.
Psihologul diagnostica și funcția socială a exorcismului călugărițelor, care, odată de au scăpat de presupușii demoni, s-au îndreptat împotriva preoților, abuzându-i și atacându-i fizic. Potrivit sursei, acest comportament ar fi putut fi cathartic, permițând femeilor subjugate să se răzvrătească împotriva bărbaților care aveau putere asupra lor.
