Zoe Dumitrescu-Buşulenga – academician, profesor universitar, critic şi istoric literar – s-a născut la 20 august 1920, în Bucureşti.
A absolvit cursurile liceale la Şcoala Centrală din Capitală, apoi a urmat studii muzicale la Conservatorul Pro-Arte şi studii juridice şi filologice la Facultăţile de Drept şi de Litere (anglo-germanistică, istoria artelor) din Bucureşti, specializându-se în literatura comparată.
În 1970, a susţinut teza de doctorat în drept „Evoluţia noţiunii de suveranitate”, precum şi teza de doctorat în filologie „Renaşterea – Umanismul – Dialogul artelor”.
Până în 1982, a fost, pe rând, asistent (1948), lector, conferenţiar şi profesor (din 1971), iar din 1975 – şef al Catedrei de Literatură Comparată la Universitatea din Bucureşti.
Concomitent, până în 1957, a fost redactor la Editura pentru Literatură. Totodată, a fost cercetător la Institutul de Istorie şi Teorie Literară George Călinescu din Bucureşti, iar în perioada 1973-1994 s-a aflat la conducerea acestui institut.
Zoe Dumitrescu-Buşulenga a fost membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice (vicepreşedinte, din 1970), al Comitetului Naţional Român de Literatură Comparată (preşedinte, 1975), al Biroului executiv al International Comparative Literature Association (1973-1979), al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte din Paris (1990), al Academia Europea din Londra (1993), al Comitetului Executiv al Asociaţiei Internaţionale de Literatură Comparată (1973-1979).
A fost director al Accademia di Romania din Roma, în perioada 1991-1997.
Autoare a numeroase volume de istorie literară, literatură comparată, istoria culturii, sinteze, memorialistică, de prefeţe ori postfeţe la ediţii din operele unor mari scriitori români şi străini, dar şi reputat eminescolog, Zoe Dumitrescu-Buşulenga a creat o operă impresionantă.
La 1 martie 1974, a devenit membru corespondent al Academiei Române, apoi, din 22 ianuarie 1990, membru titular, iar în perioada 2 februarie 1990 -18 februarie 1994 a fost vicepreşedinte al acestei prestigioase instituţii.
După 1989 s-a retras la Mănăstirea Văratec din judeţul Neamţ, iar în 2005 s-a călugărit, devenind Maica Benedicta.
Un an mai târziu, la 5 mai 2006, a murit la Mănăstirea Văratec şi a fost înmormântată la Mănăstirea Putna.
