Politica pronatalistă la romani
Tot la romani, copiii asupra cărora plutea bănuiala că nu ar fi legitimi, conform celebrei zicale latine, pater semper incertus est, puteau fi expuși în public, femeia urmând a primi stigmatul societății. Împăratul Augustus și-a expus nepotul născut dintr-o relație adulterină a fiicei sale, Iulia.
Atenți la modul în care era distribuită averea în familie, romanii își limitau, deci, numărul de copii pe care ar fi putut să îi aibă, afișând o tendință spre controlarea numărului de nașteri.
În vremea lui Augustus, conform politicii sale de restaurarea a valorilor tradiționale romane, legislația a fost una profund pronatalistă, mamele care aduceau pe lume mai mult de trei copii primind beneficii din partea statului roman și drepturi în plus. Numărul de copii legitimi, din rațiuni ce țin de patrimoniu, nu depășea în societatea romană cifra trei, conform cercetărilor. Mai mult decât atât, soțul care dorea mai mulți copii era privit cu dispreț de societate, considerându-se că nu satisface altceva decât năravul femeii și că nu se preocupă de propășirea societății și patriei.
În condiţiile riscurilor presupuse de folosirea mijloacelor contaceptive şi abortive, a diminuării expunerilor sub influenţa stoică, reducerea natalităţii legitime poate fi pusă pe seama continenţei feminine. Femeia romană căsătorită avea, desigur, datoria, obligația de a naște, de a produce urmași, o datorie atât față de soț, cât mai ales față de societate. Cu cât apaținea unei clase mai înalte, privilegiate, cu atât femeia, după ce năștea, asigurând ereditatea, renunța la viața sexuală, în Imperiul târziu cele mai multe aristocrate căutând să evite sarcinile nedorite și potențialele avorturi care le puteau aduce moartea. Precum în alte societăți tradiționale, dreptul roman nu-l considera infidel pe soțul care producea adulter prin contactul sexual cu alte femei, indiferent de statut.
