Politica europeană la nivel internațional în secolul XVII
Acest conflict european, precum și prelungirea sa până la pacea din Pirinei din anul 1659, au făcut din Franța cea dintâi mare putere europeană, înlocuind preponderența spaniolă. La nivel european, Războiul de treizeci de ani a fost cel mai amplu conflict, marcând trecerea de la medievalitatea la modernitatea timpurie, în centrul acestui conflict fiind Imperiul Romano-German.
Cauzele războiului pot fi găsite atât în situaţia internă din lumea germanică, generate în mare măsură şi de Reformă şi consecinţele acesteia, cât şi de raporturile dintre statele europene. După această mare încleștare europeană, un principiu al politicii europene şi apoi mondiale care a devenit normă a fost acela al echilibrului de forţe între principalii actori ai vieţii internaţionale, Hugo Grotius realizând ceea ce azi numim drept internațional.
În secolul XVII, în Provinciile Unite se desfășoară lupta între republicani și partizanii Casei de Orania/Orange ce urmăreau instaurarea monarhiei. În 1667 este abolită funcția de Stathuder și se părea că republicanismul a triumfat. Dar, invazia Provinciilor Unite de către Franța în anul 1672 schimbă datele problemei. Datorită acestei crize, funcția d Stathuder este restabilită și este ales Wilhelm III care ca deveni mai târziu și rege al Angliei.
Cel puţin pentru o vreme, după 1660, Franţa a devenit prima putere continentală, instaurând o epocă de preponderenţă a sa în care Ludovic al XIV lea apărea ca arbitrul european, înainte de a se restaura acelaşi echilibru la nivelul continental şi chiar mondial. Înainte de 1660, Franța s-a confruntat cu o gravă contestare a autorității regale, eveniment cunoscut sub numele de ,,Fronda” parlamentară, continuată de ,,Fronda prinților”, în aniii 1648-1649 și 1653.
Traumatizat de aceste evenimente, regele Ludovic XIV va avea în vedere, în cursul domniei sale, limitarea activității Parlamentului și controlul strict asupra nobilimii. Acestui din urmă obiectiv îi corespunde construirea ansamblului de la Versailles care devine până la revoluție capitala statului.
Ca rezultat al Revoluției Glorioase, în 1689, Parlamentul de la Londra a adoptat Declarația drepturilor care interzice regelui să impună impozite fără acordul Parlamentului și să întrețină o armată, pe timp de pace, fără acordul parlamentului. Mai mult decât atât, declarația stabilea că regele Angliei trebuia să fie de religie anglican. Tot în 1689, Parlamentul a adoptat ,,Toleration Act” prin care se permite protestanților să-și profeseze cultul, dar exclude de la această așa-zisă toleranță pe catolici.
