24 octombrie 1648: Se încheie Războiul de treizeci de ani
Războiul de Treizeci de Ani, o serie de războaie purtate de națiunile europene din diferite motive, a izbucnit în 1618 din cauza unei încercări a regelui Boemiei (viitorul împărat al Sfântului Imperiu Roman Ferdinand al II-lea) de a impune catolicismul pe toate domeniile sale. Nobilii protestanți s-au revoltat, iar în anii 1630 cea mai mare parte a Europei continentale era în război.
Ca urmare a Tratatului de la Westfalia, Țările de Jos au obținut independența față de Spania, Suedia a obținut controlul asupra Mării Baltice, iar Franța a fost recunoscută ca putere occidentală preeminentă. Puterea Sfântului Împărat Roman a fost distrusă, iar statele germane au fost din nou capabile să determine religia din teritoriile lor.
Principiul suveranității statelor a apărut ca urmare a Tratatului de la Westfalia și servește drept bază pentru sistemul modern al statelor-națiune.
Războiul de Treizeci de Ani a fost un conflict religios din secolul al XVII-lea, purtat în principal în Europa Centrală. Rămâne unul dintre cele mai lungi și mai brutale războaie din istoria omenirii, cu peste 8 milioane de victime rezultate din luptele militare, precum și din foametea și bolile provocate de conflict. Războiul a durat din 1618 până în 1648, începând ca o luptă între statele catolice și protestante care formau Sfântul Imperiu Roman. Cu toate acestea, pe măsură ce Războiul de Treizeci de Ani a evoluat, a devenit mai puțin despre religie și mai mult despre ce grup va guverna în cele din urmă Europa. În cele din urmă, conflictul a schimbat fața geopolitică a Europei și rolul religiei și al statelor-națiune în societate.
Cauzele Războiului de Treizeci de Ani
Odată cu ascensiunea împăratului Ferdinand al II-lea la șefia statului Sfântului Imperiu Roman în 1619, conflictul religios a început să se alimenteze.
Una dintre primele acțiuni ale lui Ferdinand al II-lea a fost aceea de a forța cetățenii imperiului să adere la romano-catolicism, chiar dacă libertatea religioasă fusese acordată în cadrul Păcii de la Augsburg.
Semnată în 1555, ca o piatră de temelie a Reformei, principiul cheie al Păcii de la Augsburg a fost „al cărui regat, religia lui”, care le permitea prinților statelor din cadrul regatului să adopte fie luteranismul/calvinismul, fie catolicismul în cadrul domeniilor lor respective.
Acest lucru a liniștit în mod eficient tensiunile care se manifestau între popoarele celor două religii din cadrul Sfântului Imperiu Roman timp de peste 60 de ani, deși au existat focare de aprindere, inclusiv Războiul de la Köln (1583-1588) și Războiul de succesiune Julich (1609).
Cu toate acestea, Sfântul Imperiu Roman ar fi putut controla o mare parte din Europa la acea vreme, deși era în esență o colecție de state semiautonome sau fiefuri. Împăratul, din Casa de Habsburg, avea o autoritate limitată asupra guvernării acestora.
