Polemica Dobrogeanu-Gherea – Titu Maiorescu
Se stabilește în România în 1879. Deși a contribuit plenar la edificarea primelor grupări socialiste din Moldova, C. Dobrogeanu-Gherea a rămas cunoscut drept cel dintâi adept al marxismului, înțelegându-l nu dogmatic, ci organic, ca o metodă de analiză istorică, socială și culturală.
C. Dobrogeanu-Gherea este, conform lui N. Manolescu, primul ,,adversar serios al junimismului”. Polemica propriu-zisă Maiorescu-Gherea se rezumă la articolul Personalitatea și morala în artă, având drept temă problema amplu dezbătută a autonomiei artei.
Gherea, dar și sămănătoriștii și poporaniștii, de ale căror idei în sfera dezvoltării economice și sociale teoreticianul marxist se debarasa, considera că este imperativă o angajare în sfera socialului a literaturii, spre deosebire de junimiștii maiorescieni, adepții unei literaturi eliberate de orice fel de constrângeri naționale, sociale, politice sau de orice fel.
Așadar, în plan cultural, polemica Maiorescu-Gherea subliniază faptul că, deși conservator, însă de factură modernă, înclinat ,,nu spre tradiționalism, ci spre evoluția gradată, organică, a societății românești”, după cum apreciază Boia în Istorie și mit…, Maiorescu se prezintă a fi mult mai modern în gândire decât socialistul Gherea, ale cărui pretenții de a elabora o estetică științifică se vor dovedi iluzorii.
Adept al lui Marx, Gherea susținea necesitatea creării instituțiilor liberale ce aveau să fie vectorii instaurării capitalismului, prin înrâurirea necesară și iminentă a statelor dezvoltate ce-și exportau sistemul civilizațional. Autorul lucrării Asupra socialismului în țările înapoiate nu încetează să sublinieze necesitatea împrumutului din sfera occidentală de civilizație.
Gherea nu vedea un viitor pentru o Românie agrară. În celebra sa carte, ,,Neoiobăgia” C. Dobrogeanu-Gherea arată că de fapt țăranu, odată ce a fost împropietărit, continua să trăiasca într-o stare de iobăgie, tocmai pentru că nu poate cu adevărat să fie independent din moment ce îi lipsesc atelaje necesare agriculturii, așă că este nevoit să lucreze pământurile în arendă.
În concluzie, polemica Maiorescu-Gherea ascunde de fapt destule apropieri între cei doi iluștri intelectuali. Argumentând în contradictoriu asupra chestiunii eticii în artă, de altfel singurul punct în care a existat polemica directă, Titu Maiorescu și Gherea pleacă de la aceleași premise, un spațiu românesc unde se manifestă idei de import, Gherea, în virtutea atitudinii marxiste, dorind o societate socialistă, Maiorescu, o societate care să cunoască modernitatea, însă treptat, organic.
