Descoperirea tuberculinei
Savantul german Robert Koch (1843-1910) a absolvit Facultatea de Medicină a Universității din Göttingen în 1866, a participat la războiul franco-prusac (1870-1871) și, începând din 1872, a devenit medic al districtului Wollheim. După ce soția sa, Emmy Fraats, i-a oferit un microscop drept cadou cu ocazia zilei de naștere, Koch își amenajează un laborator și își începe studiul asupra bolilor infecțioase.
Robert Koch a condus misiuni de cercetare a bolilor infecțioase în Egipt, India și în alte țări, reușind să izoleze, în 1883, vibrionul holerei. În 1891 a fost creat Institutul de Boli Infecțioase din Berlin, pe care l-a condus până în anul 1904 și care îi va purta numele. În 1905 i-a fost conferit Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie, în semn de recunoaștere a valorii cercetărilor sale asupra tuberculozei.
După ce, la 24 martie 1882, Robert Koch anunța descoperirea bacilului tuberculozei, în august 1890 o nouă declarație a medicului german făcea senzație în întreaga lume: producerea unui remediu împotriva tuberculozei. În fapt, entuziasmul și reputația de care se bucura noul tratament propus de către dr. Koch împotriva tuberculozei se datorau faimei de care se bucura acesta, iar nu efectelor curative ale „tuberculinei”, care erau inexistente.
În fondul documentar aflat în păstrarea Arhivelor Diplomatice se află documente valoroase care relevă contribuția diplomației românești la aducerea în țară a primului tratament specific al tuberculozei, la doar o lună de zile după ce acesta a devenit disponibil.
Astfel, la 9 noiembrie 1890, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice anunța Ministerul Afacerilor Străine cu privire la numirea în calitate de delegați ai săi a savantului dr. Victor Babeș, director al Institutului de Patologie Experimentală și Bacteriologie din București și a dr. George Asachi, pentru a asista la experimentele efectuate de către dr. Robert Koch în laboratorul său privind recent descoperitul său tratament împotriva tuberculozei.
Implicarea lui Titu Maiorescu
Peste doar câteva zile, la 13 noiembrie 1890, și Ministerul de Război se adresează Ministerului Afacerilor Străine pentru a-i solicita sprijinul în vederea trimiterii unor delegați la Berlin pentru a studia modul de preparare și sistemul de tratament propuse de către dr. Robert Koch, precum și achiziția unor fiole de limfă pentru a fi utilizate experimental în tratatmentul cazurilor de tuberculoză din rândurile armatei române.
Într-o scrisoare din 20 noiembrie 1890, adresată Ministerului Afacerilor Străine, ministrul cultelor și instrucțiunii publice, Titu Maiorescu, roagă să îi fie explicat doctorului Koch rațiunea desemnării Institutului de Patologie Experimentală și Bacteriologie, în calitate de așezământ de stat și „depozit autentic și nealterat al principiului medical antituberculotic, în interesul științei”, care urma să distribuie în țară medicamentul descoperit de către savantul german.
Legația României la Berlin informa Ministerul Afacerilor Străine la 25 noiembrie 1890 asupra faptului că va fi trimisă în țară o singură fiolă de limfă, întrucât cantitatea disponibilă a medicamentului era deocamdată foarte mică, conținutul unei singure fiole putând fi totuși utilizat pentru tratarea a circa 400 de bolnavi. Prezentând însă un oarecare pericol, tratamentul împotriva tuberculozei produs de către dr. Koch urma să fie folosit doar de către medici autorizați.
Într-un raport datând din 19 decembrie 1890, Legația României la Berlin anunța trimiterea prin poștă, pe adresa Ministerului Afacerilor Străine, a unei cutii de lemn care conținea 6 fiole de limfă produse în laboratorul dr. Koch, împachetate și sigilate de către dr. A. Libbertz, fiind achitat un preț de 153 de mărci și 20 de pfennings de către ministrul plenipotențiar al României la Berlin, Grigore G. Ghika.
Coletul a ajuns la București pe 29 decembrie 1890, astfel că fiolele au fost trimise Eforiei Spitalelor Civile (Spitalul Colțea de astăzi), Așezămintelor Brâncovenești (Spitalul Brâncovenesc), Eforiei Spitalului Sf. Spiridon din Iași, Institutului de Patologie Experimentală și Bacteriologie din București, condus de savantul Victor Babeș, Administrației Sanitare Militare (Spitalul Militar) și către dr. Nicolae Kalinderu.
Rezultatele nu au fost cele scontate
Primii pacienți români trimiși de Eforia Spitalelor Civile pentru a fi tratați de tuberculoză de către dr. Robert Koch au fost nepotul lui Nicolae Blaremberg și vărul lui G. Cantacuzino, președintele Camerei Deputaților, care au plecat la Berlin în primele zile ale lunii noiembrie 1890, însoțiți de către dr. George Asachi.
După utilizarea timp de două luni a limfei produse în laboratorul dr. Koch în tratarea pacienților aflați în spitalele aflate în subordinea Eforiei Spitalelor Civile din București, la 26 februarie 1891, Direcția Generală a Serviciului Sanitar din Ministerul de Interne informa Ministerul Afacerilor Străine asupra rezultatelor nesatisfăcătoare obținute, astfel că a renunțat să o mai comande.
Este de menționat faptul că, încă de la început, Koch a fost extrem de reticent în a prezenta detalii privind cercetările sale, despre testări și metodele folosite, oferind chiar în mod intenționat informații inexacte. Practic, „medicii din întreaga lume foloseau pentru tratamentul pacienților o substanță necunoscută, un remediu secret, căruia îi acordau încredere bazându-se doar pe numele și reputația dr. Koch”. Pe aceleași considerente, reviste de prestigiu în lumea medicală precum „British Medical Journal” sau „The Lancet” au publicat imediat studiile dr. Koch, iar personalități de prestigiu din domeniul medical din Marea Britanie, Statele Unite etc. s-au îndreptat spre Berlin pentru a afla detalii asupra tratamentului.
Popularitatea tuberculinei (cunoscută sub denumirea de „remediul Koch”, „limfa Koch” sau chiar „vaccinul Koch”, deși nu era nici limfă și nici vaccin) a început să scadă vertiginos la începutul anului 1891, mai ales datorită faptului că efectele sale terapeutice se dovediseră a fi inexistente și fuseseră înregistrate cazuri de înrăutățire a situației pacienților și chiar decese.
Deși nu și-a demonstrat eficacitatea în tratarea bolii, tuberculina a devenit, încă de la descoperirea sa, un instrument util în diagnosticarea tuberculozei. Koch și-a continuat cercetările asupra tuberculinei și în 1907 a obținut „noua tuberculină”, dar testele efectuate au dovedit lipsa de eficiență a acesteia, astfel că a renunțat definitiv la utilizarea sa ca tratament al bolii. În fapt, tuberculina a continuat să aibă un rol deosebit de important ca instrument de diagnosticare a bolii, mai ales după descoperirea vaccinului BCG și introducerea sa în Franța în 1921. România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus, în 1926, vaccinul BCG contra tuberculozei, ca urmare a recomandării dr. Ioan Cantacuzino.
Articol preluat de pe pagina de Facebook Arhivele Diplomatice ale MAE.
