Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Planul prin care Maria Antoaneta putea scăpa de execuție. Cum a reușit un paznic să încurce totul
Articole online

Planul prin care Maria Antoaneta putea scăpa de execuție. Cum a reușit un paznic să încurce totul

Maria Antoaneta este una dintre cele mai recunoscute figuri ale istoriei. De la poveștile despre cheltuieli fastuoase și până la zvonurile legate de infidelitate, Antoaneta a devenit o problemă pentru cetățenii săraci ai Franței.

Condamnați la moarte

Nemulțumirea populației a făcut ca Maria Antoaneta și soțul ei, regele Ludovic al XVI-lea, să fie capturați și judecați pentru presupusa îndatorare a statului francez, care oricum era prezentă de dinainte de venirea celor doi la conducerea statului.

Ludovic al XVI-lea a fost pus în fața numeroaselor acuzații precum eșecurile militare, conspirațiile străine, trădare, procesul său nefiind tocmai corect sau imparțial. Chiar dacă a putut fi reprezentat de unul dintre cei mai buni avocați ai Franței, acesta nu a avut parte de succes în apărarea sa. În cele din urmă, acesta a fost condamnat de 693 de membri ai Convenției naționale și condamnat la moarte prin ghilotină. Odată ce regele a murit, toată atenția s-a îndreptat asupra soției sale, Maria.

Contrar credinței populare, nu toată lumea o ura pe regină. Deși reputația ei până în acel moment era stricată, aceasta a avut și câțiva susținători. În așteptarea procesului, Maria Antoaneta a fost transferată la Conciergerie, unde a rămas încarcerată. În timp ce era acolo, un bărbat pe nume Alexandre Gonsse de Rougeville i-a făcut o vizită.

Însă, acesta nu a venit doar pentru a-i oferi o ceașcă de ceai, ci cu un plan prin care să o ajute să evadeze. Desigur, acest plan implica mai multe acțiuni, motiv pentru care a încercat să-și folosească creativitatea.

Complotul Garoafelor

Când Rougeville era cu Maria Antoaneta în celula ei, acesta a reușit să arunce două garoafe pe care i-a spus să le ridice odată cu plecarea lui. Când a făcut acest lucru, Maria Antoaneta a descoperit o hârtie între petalele garoafelor, pe care scria că „bărbații și banii se vor întoarce vineri la închisoare”.

Planul lui Rougeville era să mituiască anumite persoane din închisoare pentru a o elibera pe Maria Antoaneta din celula ei și pentru a o aduce în siguranță la el. Părea o ideea bună până când unul dintre paznicii pe care i-a mituit s-a întors împotriva fostei regine, stricând întregul plan. Acest plan de eliberare a reginei a devenit cunoscut sub numele de Complotul Garoafelor.

În urma încercării de evadare, Maria Antoaneta a fost condamnată de un juriu exclusiv masculin pentru diverse acuzații. Pe 16 octombrie 1793, Maria Antoaneta a fost executată prin ghilotină după ce ultima șansă de a o salva a eșuat.

Registration

Aici iti poti reseta parola