Cei doi bijutieri încercaseră mai înainte să vândă colierul tânărului rege Ludovic XVI. Acesta însă a dat înapoi în fața sumei colosale pretinse: 1.600.000 de livre.
Regina Maria Antoaneta spusese că acesta era prețul pentru două nave de linie.
Atunci cei doi îl conving pe prințul-cardinal de Rohan că va obține favorurile reginei dacă o va ajuta în secret să dobândească bijuteria.
Achitându-le escrocilor fabuloasa sumă cerută, naivul prinț lasă în seama celor doi să înmâneze colierul reginei.
Însă cei doi pungași cu ștaif revând diamantele în străinătate.
Scandalul iese la lumină de Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august 1785, înainte de liturghia pe care trebuia să o săvârșească la Versailles cardinalul însuși.
Regina, care aflase de escrocherie, îi spune regelui, care îl arestează pe cardinal. Și face greșeala de a lăsa toată afacerea pe seama Parlamentului.
Or, Franța era în plină criză financiară. Parlamentarii, la fel ca întreaga clasă privilegiată, îi reproșează regelui și ministrului său, Calonne, că dorește să instituie un impozit general. Inclusiv pentru cei mai bogați.
Ei se folosesc de pretextul afacerii cu colierul pentru a o mânji pe regină și a slăbi indirect guvernul.
Astfel, regina este calomniată în mod grosolan, iar cardinalul eliberat!
Peste doi-trei ani, izbucnește Revoluția.
Iar incredibila escrocherie în urma căreia Maria Antoaneta și-a pierdut capul odată cu soțul ei, este descrisă admirabil de Alexandre Dumas în romanul Colierul reginei.

- O lecție de diplomație uitată: audiența lui Vasile Alecsandri la Lordul Malmesbury, șeful diplomației britanice
- Sinodul Ecumenic de la Niceea Medalion aniversar la împlinirea a 1700 de ani (325-2025)
- Închipuit urmaș al lui Genghis-Han, admirat de Hitler „Baronul sângeros”, dușmanul feroce al statului bolșevic întemeiat de Lenin