Pe frontul de meme nimic nou. Conflictul ruso-ucrainean și propaganda memelor
Create și distribuite rapid pentru a transmite o informație către un anumit public capabil să rezoneze și să accepte acest tip de produs online, memele, de la izbucnirea conflictului din Ucraina, și chiar mai înainte de 24 februarie 2022, au împânzit rețelele sociale, contribuind la cristalizarea unor discursuri pro-ucrainene și la modelarea atitudinii europenilor față de invazia rusească. Astfel, și-a făcut apariția mema de război, care prezintă cu umor, amar de cele mai multe ori, drama războiului sau liderii politici, unii diabolizați, alții eroizați, precum președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care era asemuit într-o memă unui personaj de benzi desenate americane, devenind „Căpitanul Ucraina”. O altă memă îl înfățișează pe Vladimir Putin, al cărui regim este asemuit în Occident cu „milenarul” regim nazist, mustața lui Hitler căpătând acum forma unui calorifer, aluzie evidentă la necesitatea Vestului de a continua să cumpere gaz rusesc.
În mod real, memele nu au cum să schimbe soarta războiului din Ucraina, iar uneori creatorii unui astfel de conținut ar putea fi acuzați că trivializează o serie de evenimente tragice, însă ca arma propagandistică mema de război e utilă pentru a întreține o anumită emoție, de pildă memele anti-Putin. Dar mema nu poate fi redusă doar la amuzament rapid, ci, prin intermediul rețelelor sociale care „găzduiesc” acest conținut, mema devine o modalitatea utilă pentru a susține efortul de război prin strângerea de fonduri. Memele au drept scop și contrapropaganda. De la izbucnirea conflictului, contul oficial de Twitter al Ucrainei a răspândit meme care aveau în esență rolul de a atrage atenția lumii (prin utilizarea limbii engleze, o adevărată lingua franca) și de a a-și mobiliza și moraliza populația, transmițând idei precum aceea a incapacității armatei ruse, utlizând însă fenomene culturale recognoscibile de către un public european/american.
Umorul aduce laolaltă o populație greu încercată și unește interese, căci umorul poate fi universal. Mema câștigă simpatii, nu bătălii, nu vindecă răniții de război, dar contribuie la protecția, fie ea și mentală, a unei țări bombardate.