Pâine pe cartelă după vizita lui Ceauşescu în Franţa. Fostul demnitar comunist care a murit în 2005, la 80 de ani, a rememorat că Nicolae Ceauşescu a luat decizia şi în contextul preocupărilor legate de stingerea datoriei externe a României.
Degeaba a încercat Maxim Berghianu să-l convingă pe dictator că reducerea consumului de pâine reprezintă o decizie neinspirată. Cel care a fost căsătorit cu actriţa Silvia Popovici (pe care nu o suporta Elena Ceauşescu) nu a fost susţinut. În momentul discuţiei decisive despre pâine, ceilalţi demnitari au preferat doar să execute ordinul, nu să-l discute, aşa cum a făcut Berghianu.
Aşadar, în prim-plan apare una dintre vizitele efectuate de Nicolae Ceauşescu le-a în Franţa. S-a întâmplat între 23-26 mai 1980, când dictatorul s-a văzut cu omologul Giscard d’Estaing.
Chifla din Franţa a cartelat pâinea în România
„Din punctul de vedere economic, Nicolae Ceaușescu a impus un ritm de industrializare accelerat. A pus accent pe industria grea, neglijând industria bunurilor de consum, ceea ce a afectat nivelul de trai al populației.
Regimul Ceaușescu a beneficiat și de unele împrumuturi externe pentru finanțarea programelor sale economice. Ceaușescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai lua noi credite.
În acest scop, o mare parte a producției agricole și industriale a țării a luat calea exportului, privând astfel populația până și de cele mai elementare alimente și bunuri de consum. Eu mi-am pus de multe ori întrebarea: cum pe oamenii ăştia, Nicolae și Elena Ceaușescu, care au umblat în atâtea ţări civilizate, unde au fost primiţi cu onoruri, nu i-am auzit niciodată să povestească un lucru care i-a impresionat.
Că în țările pe care le-au vizitat, au văzut un lucru bun pe care să-l aplicăm și noi. Totdeauna vedeau ce e mai tâmpit, mai meschin…
Şi într-o vizită din SUA a criticat mâncarea de la recepţie
De pildă, într-o vizită în Franţa, Ceaușescu a observat că la recepţia dată nu s-a dat decât o singură chiflă, şi aia mică, nu cum dăm noi, două sau trei mari. Şi că mâncare se dă foarte puţină: o salată, o friptură mică, nu cum facem noi în România.
Şi, de aici, a ajuns la concluzia că noi risipim şi că mâncăm prea multă pâine, şi că ţăranii dau pâinea la păsări şi la porci. Și a venit cu ideea ca să reducem consumul de pâine cu 20%. Asta era în ajunul unui an nou. Consumul pe ţară să-l reducem cu 20%.
Când s-a întâmplat asta, eram ministru secretar de stat la Ministerul Industriei Alimentare. Nu a venit să mă cheme, să zică: «Ia dă-mi o statistică, să vedem cum evoluează consumul de pâine.» Şi l-a chemat pe Angelo Niculescu, care era viceprim-ministru şi ministru la Ministerul Dezvoltării, pe Verdeţ, care îi ţinea locul lui Ion Gheorghe Maurer ca prim-ministru, pe Ana Mureşan, de la Ministerul de Comerţ.
Ceauşescu: De mâine reducem consumul de pâine cu 20%
Fără comentarii! «De mâine reducem consumul de pâine cu 20%! Faceţi un proiect de decret, aduceţi-l să-l semnez!» Niciunul nu a spus nimic. Toţi au dat din cap.
Eu am zis: «Tovarăşe Ceauşescu, eu aş avea să vă ridic câteva probleme: consumul de pâine s-a redus de la an la an, avem chiar un grafic. Cu vreo 8-10%, comparativ cu nu ştiu ce an. Dar a crescut producţia de specialităţi şi consumul de specialităţi: chifle, cornuri… Dar pe total e în scădere.»
«Nu e adevărat! Se reduce!» Dacă mă mai susţineau unul sau doi, ceda. Poate ceda… Dar aşa, a zis: «Ia uite, al dracu’, numai ăsta e deştept! Ăştia toţi sunt de acord, ăsta totdeauna e contra»”, a dezvăluit Maxim Berghianu în interviul pe care l-a realizat Octavian Silivestru şi care e păstrat în Arhiva de istorie orală.
Fototeca online a comunismului românesc. Cota: 204/1978 Conţinut: Vizita de lucru a preşedintelui Nicolae Ceauşescu şi a altor conducători de partid şi de stat în judeţul Sălaj. La sosirea în oraşul Zalău, sunt întâmpinaţi după datina străbună cu tradiţionala pâine şi sare.(21.VI.1978)
Fototeca online a comunismului românesc.