A fost arestată la 5 aprilie 1961, fiind condamantă administrativ la 36 de luni de detenție. Trece prin închisorile Rahova, Jilava și Arad. Eliberată la 23 aprilie 1962.
Mama sa, Ioana Călin (n. 1912, în Dobrotești), a fost arestată tot la 5 aprilie 1961. A primit o condamnare administrativă de 36 de luni de detenție. Trece prin închisorile Jilava și Arad. Eliberată la 23 aprilie 1962.
Iată mărturia Păunei Robitu:
Mă numesc Păuna Robitu. M-am născut pe 14 martie 1942, în Dobrotești, din județul Teleorman.
Pe atunci era o comună la fel de mare și frumoasă, cu oameni gospodari. Mama mea a fost văduvă de război. Tata a plecat la război în ’42 și înapoi n-a mai venit. E dat dispărut în Rusia.
Mama mea a rămas cu două fete. Am trăit amândouă: sora mea avea 14 ani, eu 11 ani.
În 1953, s-a întâmplat un necaz cu sora mea: s-a suit pe o şiră cu paie, a sărit jos şi a murit.
Mama a rămas cu mine și am trăit amândouă liniștite până când am împlinit 18 ani.
La 18 ani s-a întâmplat necazul cu revoluția.
S-a dus lumea că să le dea cererile – care făcuseră cereri – zice, să le dea cererile înapoi. Ca să le dea pământul înapoi. (…)
După 3-4 zile a venit Miliția şi ne-a chemat la Sfat să ne ducem să dăm declaraţii. (…)
Ne-a anchetat. De 5-6 ori ne-a chemat la Sfat şi pe urmă de tot, în aprilie, pe 3, pe 4 aprilie, era în Vinerea Paştiului, a venit…
Era un miliţian la noi, îi spunea Ghinea.
Zice: Ioana, hai să mai daţi o declaraţie.
Am ieşit la poartă şi l-am întrebat:
-Domnule, dacă ştiţi că ne ridică cumva spuneţi să ne îmbrăcăm şi noi mai bine.
-Nu, daţi o declaraţie şi veniţi înapoi.
R: Cum v-a bătut?
Ioana: Pe tălpi, pe mâini. Pe aici pe vinele gâtului…
„Ai dat cu pietre?”. „Nu!”. „Ai făcut pe asta?. „Nu!”, „Ai zis pe asta?”. „Domnule, n-am fost decât până la șosea şi înapoi”.
Te bătea şi scria ei. Eu nu ştiu ce a scris dânşii.
(…) M-a luat la Rahova. Îţi făcea percheziţii să n-ai ace, să n-ai aţă, să n-ai elastic la tine, să n-ai nimica. Şi m-a luat şi m-a dus într-o celulă. Acolo iar din cameră până acolo cu ochelari la ochi mergeai. Când am ajuns la uşă acolo mi-a spus:
„Să nu te sperii că mai sunt două fete aicea”.
Casa a stat un an de zile pustie
Păuna Robitu: În anul ’61 a colectivizat toată comuna. N-a mai rămas nimini. Fie că a avut cerere, fie că nu, a rămas colectivizat.
Casa a stat un an de zile pustie (cât au fost cele două închise, n.ed.) şi n-am mai găsit nimica: păsări, lăsasem vreo cinci-șase oi, un tăurel şi un viţel…
Le-a luat unchiul meu şi le-a vândut; ne-a mai dat ceva, nu ne-a mai dat… Casă pustie… gardurile căzuseră…
Reporter: Dar nu veniseră oamenii să fure din ea?
P.R.: Păi ce era să fure de la două femei? Ce, pe timpul ăla era ca acuma?
Reporter: După eliberare, v-aţi înscris în colectiv?
P.R.: Păi şi aşa când am plecat tot satul a fost înscris la colectiv. În anul ’61 a colectivizat toată ţara, toată comuna. N-a mai rămas nimini. Fie că a avut cerere, fie că nu, a rămas colectivizat. Care a venit la colectiv, a venit la colectiv; care a plecat în lume, a plecat în lume. Eu am muncit trei ani la fermă și în ’65 m-am căsătorit. Și am venit aici, în Merișani. Am făcut 30 de ani la colectiv: 27 și cu ăia trei la Dobrotești.
În perioada comunistă au fost condamnaţi politic circa 150.000 de ţărani. Între 1949 – 1962 au avut loc peste o sută de răscoale spontane împotriva colectivizării.
Sursa: memorialsighet.ro
