Evenimentul Istoric > Articole online > Istoria universală > Originea Uniunii Europene
Articole online

Originea Uniunii Europene

Uniunea Europeană

Originea Uniunii Europene

Colaborarea dintre Jean Monnet și Robert Schuman a fost punctul de plecare al Europei unite. La 9 mai 1950 Schuman lansează celebrul său proiect, propunând ca industriile franceză și germană să își dea mâna. Organizația nu se limita la aceste două state, ci invitația era adresată tuturor statelor europene libere, obiectivele fiind securitatea și integrarea.
După Declarația lui Schuman din 1950 au urmat mai multe tratate și organizații în care prima colaborarea. Plecând de la acest prim pas șase țări europene vor pune bazele proiectului european Franța, Germania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg. Aceste state vor semna Tratatul de la Paris din 1951 care intra în vigoare în 1952 și care crea practic Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Astfel, proiectul lui Robert Schuman devenea o realitate instituțională, integrarea statelor europene începând acum.

În 1957 s-a semnat Tratatul de la Roma, prin care erau create două instituții: Comunitatea Economică Europeană CEE și Euroatom. Din acest moment Europa unită avea trei comunități, care deși par similare, funcționau în mod separat.

Odată cu Tratatul de la Roma se naște și prinde contur solid o platformă de realizare a proiectului de integrare, anume piața comună. Un spațiu la care aderă toate aceste state partenere în procesul de integrare și în care nu mai există reguli. Odată cu Tratatul de la Roma comunitatea europeană a început să protejeze și să gestioneze la nivel instituțional patru libertăți fundamentale pentru Uniunea Europeană de azi: libera circulație a persoanelor, bunurilor, capitalurilor și serviciilor. Piața unică reprezintă un set de reguli care funcționează la fel. Un sistem în care se practică politici comune, în care țările pun împreună resurse pentru a asigura prosperitatea cetățenilor (agricultură, dezvoltare, competiție etc).

Dacă o țară membră în sistem are PNB sub media la nivel comunitar, atunci tara are dreptul de a fi ajutată de la bugetul comunitar, sumele ajungând și la miliarde. Mai multe state europene au apelat la aceste fonduri nerambursabile, cum ar fi Grecia, Spania, Portugalia,
Irlanda. Aceste patru țări au avut lideri inteligenți care au știut cum sa folosească fondurile. Prin legea comunitară țările aflate în subdezvoltate sunt ajutate de cele prospere.

Tratatul de la Roma e cel care va fi amendat la nesfârșit de toate celelalte pana la semnarea Tratatului de la Lisabona în 2007.

Registration

Aici iti poti reseta parola