Francezii s-au cam săturat de UE
Macron, care visează un nou mandat de președinte al Franței, dar și rolul de conducător din umbră al UE, este îngrozit de rezultatele unui sondaj de opinie publicat recent. Numai 27% dintre francezi mai susțin UE
Cu alte cuvinte, ambițiile acesti campion al transformării UE într-o Republică Federală Europeană sunt în conflict deschis cu majoritatea, care contestă avantajele rămânerii în blocul comunitar.
Europa e un subiect care îi dezbină profund pe francezi. În timp ce țara a preluat președinția rotativă a Uniunii Europene la începutul lunii ianuarie, sondajul Elabe pentru „Les Echos”, Classic Radio și Institutul Montaigne a scos la iveală creșterea curentului eurosceptic.
Astfel, întrebați despre avantajele apartenenței la UE, respondenții s-au împărțiți în trei tabere. 39 la sută dintre francezi cred că Europa aduce tot atâtea avantaje, cât și dezavantajeâ.
Mai grav, 33 la sută susțin că dezavantajele sunt mai importante. Cel mai puțin numeros grup ( 27 la sută) este format de cei care cred că avantajele sunt mai mari decât dezavantajele. Cifrele par să confirme o altă cercetare socilogică recentă. Potrivit sondajului realizat de YouGov, pentru 80% dintre francezi, trecerea la euro pe 1 ianuarie 2002 a făcut prețurile să crească și le-a redus puterea de cumpărare.
Se cere referendum pentru părăsirea UE
Rezultatele sondajului au declanșat noi apeluri pentru organizarea unui referendum care să ia în discuție apartenența țării la UE. „Numai 27 la sută dintre francezi cred că avantajele UE depășesc dezavantajele acesteia!”, spune liderul generației Frexit, Charles-Henri Gallois.
Scandalul drapelului EU a scos la iveală dezbinarea din societate
La începutul acestei săptămâni, autoritățile franceze au fost nevoite să înlăture drapelului UE de pe Arcul de Triumf din Paris, după ce oponenții de dreapta ai lui Macron din cursa prezidențială l-au acuzat că încearcă să „șteargă” identitatea franceză. Arborarea drapelului UE a fost salutată, însă, de șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen.