„Europa se va crea prin realizări concrete, generând înainte de toate o solidaritate de fapt”, sublinia Schuman la 9 mai 1950, cu ocazia citirii celebrei Declaraţii Schuman.
Între 1904 şi 1910, a studiat Dreptul la universităţile din Berlin, München, Bonn şi Strasbourg. După terminarea studiilor, în 1912, şi-a deschis un cabinet de avocatură în Metz, conform robert-schuman.eu.
După Primul Război Mondial, a devenit activ în politică, începându-şi cariera în sistemul serviciilor publice ca membru al Parlamentului francez pentru regiunea Moselle (1919-1940).
Cetățenia franceză
A devenit cetăţean francez în 1919, când regiunile Alsacia şi Lorena au fost restituite Franţei.
A avut un rol decisiv în asigurarea reintegrării progresive a celor două provincii.
Ca militant catolic, a reuşit să menţină regimul confesional şi şcolar în Alsacia şi a luptat pentru acordarea unui rol sporit al Bisericii în cadrul societăţii franceze, precum şi pentru justiţie socială.
La începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, a făcut parte, ca subsecretar de stat pe probleme de refugiaţi, din guvernele Paul Reynaud şi Philippe Petain.
Evadarea
Pus în domiciliu supravegheat, în 1942, a reuşit să evadeze şi a intrat în mişcarea de rezistenţă franceză.
Reuşind să scape de deportarea în lagărul de concentrare de la Dachau, a fugit în zona „liberă” a Franţei, unde s-a ascuns după invazia naziştilor. Dat în urmărire, contra unei recompense de 100.000 de mărci ale Reich-ului german, i-a sfidat pe germani pentru următorii trei ani.
După Război a revenit în Lorena, unde a fost ales deputat şi a devenit ministru de finanţe, în 1946, în cadrul Guvernului Paul Ramadier.
Premier
În intervalul 1947-1948, a deţinut funcţia de prim-ministru.
În perioada 1948-1952, a fost ministru de externe, sub nouă cabinete diferite.
A mai fost ministru al justiţiei între 1955 şi 1956.
În calitate de ministru de finanţe şi de externe, a fost negociator cheie al unor tratate şi iniţiative importante precum Statutul Consiliului Europei (semnat în 1949), Tratatul Atlanticului de Nord (semnat în 1949), Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (semnată în 1950), Tratatul de la Paris instituind Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) (semnat în 1951).
Cu Jean Monnet
Planul Schuman, celebru în întreaga lume şi realizat împreună cu Jean Monnet, a fost prezentat la 9 mai 1950, zi considerată în prezent data naşterii Uniunii Europene.
Răspunsul din partea cancelarului german Adenauer a fost pozitiv, astfel încât s-au pus bazele construcţiei europene, prin crearea, la Luxemburg, a CECO, care includea şi Germania (1951).
Potrivit site-ului europa.eu, citat de Agerpres, planul propunea exercitarea unui control comun asupra producţiei de cărbune şi oţel, materiile prime cele mai importante pentru industria armamentului. Schuman era convins că, datorită acestei colaborări, războiul va deveni „nu doar de neconceput, ci practic imposibil”.
Procesul început prin Tratatul de la Paris din 1951 a fost continuat prin proiectul Comunităţii Economice Europene (CEE), ratificat la Roma în 1957 şi care reunea Franţa, Germania, Italia şi Beneluxul.
Din 1993, construcţia europeană va avea numele de Uniunea Europeană.
Părinte al Europei
Între 1958 şi 1960 a fost primul preşedinte al Adunării Parlamentare Europene (în prezent, Parlamentul European), iar în momentul în care a părăsit această funcţie, Parlamentul i-a acordat titlul de „părinte al Europei”.
Datorită importanţei Declaraţiei Schuman, pe care a prezentat-o la data de 9 mai 1950, această zi a fost desemnată Ziua Europei.
În semn de onoare faţă de eforturile sale de pionierat pentru o Europă unită, zona din Bruxelles unde îşi au sediul mai multe instituţii ale Uniunii Europene poartă numele de Robert Schuman.
Robert Schuman a murit în Scy-Chazelles din Lorena, în 4 septembrie 1963, la un an după retragerea sa din viaţa politică.
Casa pe care a moştenit-o Schuman în 1924, în satul Scy-Chazelles din Lorena, a fost restaurată în 2004, fiind astăzi transformată în muzeu. În ianuarie 2012, casa a primit eticheta de Illustrious Houses din partea ministerelor comunicaţiilor şi culturii din Franţa.
