Originea și migrația goților
În Getica, Iordanes consideră că, urmați sau însoțiți de gepizi, goții au părăsit Peninsula Scandinavă pe trei corăbii sub conducerea lui Berig, reușind să-i izgonească pe ulmerugi de pe coasta Mării Baltice, supunându-i și pe vandali. Apoi, sub cel de-al cincilea conducător, Filimer, ar fi migrat spre țara sciților, numită Oium.
A doua ipoteză are în vedere ca spațiu originar al goților regiunea Mazoviei, cercetările arheologice identificând orizontul cultural timpuriu al goţilor în sec. I a.Chr. – I p.Chr. în regiunea vărsării Vistulei, de unde vor coborî mai apoi pe cursurile Vistulei inferioare şi ale Bugului nordic spre S şi SE. Din vremea şederii lor în această zonă datează şi cultura locală Wielbark, în Pomerania şi Polonia Mare.
Cea mai timpurie sursă narativă care îi menționează pe goți este Pytheas din Massalia, pe la 300 a. Chr., denominația dată neamului germanic fiind cea de Goutones. Alte surse narative, literare care ne oferă informații sunt Geografiile lui Strabon și Ptolemeu, precum și operele lui Pliniu cel Bătrân și Tacitus. Cel din urmă îi menționează în Germanica sub denumirea de Gotones sau Gothones, în vreme ce, în secolul II, apar la Ptolemeu sub denumirea de Gytones. Începând din secolul al III-lea, vor fi numiţi de către autorii latini sub numele de Gothi, iar de către cei greci Gothoi.
Goții se împart în doua mari ramuri, procesul de separare fiind încheiat spre sfârșitul secolului III p. Chr.
Prima ramură, cea vizigotă, numită și ramura thervingilor, era cunoscută drept locuitoare a pădurilor, în vreme ce ramura ostrogoților sau a greuthungilor trăia în zona malurilor râurilor. Probabil sub denumirile lor de vizigoţi şi ostrogoţi se ascund semnificaţii laudative: austra însemnând „strălucitor”, iar particula proteică din „vizigoţi” provine din indogermanul uesu, adică „bun”.
După încetarea culturilor carpilor și dacilor liberi, Poieneşti-Vârteşcoi, respectiv, Chilia-Militari, este atestată, la începutul secolului IV p. Chr, în spațiul Munteniei și al Moldovei, cultura Sântana de Mureş – Cerneahov, care se probagă după dispariția așezărilor și cimitirelor carpice. În N și S Moldovei, goții erau prezenți încă de la sfârșitul secolului III, în vreme ce în Muntenia taifalicii pătrund, în zonele de N și E, după domniile lui Gallienus și Aurelian, fiindule specific aspectul Târgşor-Olteni, cu urne de incineraţie arse secundar.
În zona de S-E a Transilvaniei, goții pătrund la începutul secolului IV, la mijlocul veacului fiind prezenți și în zonele de N-E. În fosta Dacie, elementul germanic a coexistat cu autohtonii daco-romani, dezvoltând cultura comună cunoscută sub numele de Cipău-Gârle.
