Organizarea provinciilor dunărene in vremea Dominatului
Imperiul a fost împărțit în perioada primei tetrarhii în 12 dioeceses : Oriens, Pontus, Asiana, Thracia, Moesiae, Pannoniae, Italia, Africa, Hispania, Vienensis, Galliae, Brittaniae, împărțite la rândul lor în provincii, în număr de aproape 100, Dacia aureliană și Moesia Superioară fiind integrate dioecesei Moesia, numită din 327 Dacia, în vreme ce Moesia Inferioară și Schythia erau înglobate dioecesei Thracia. Scopul acestei reorganizări era acela de a elimina posibilitatea uzurpărilor. Deși numărul legiunilor s-a dublat, efectivele au fost diminuate, o legiunea grupând de acum 3000 de oameni, nu c. 6400. Armata Imperiului (circa 500 000 de oameni) cuprindea două categorii de trupe: milites ripenses (sau limitanei), cu garnizoanele pe limes; comitatentes, unităţile mobile (armata demanevră), la dispoziţia împăratului.
Constantin cel Mare a continuat reforma, Imperiul fiind împărțit în patru prefecturi, Gallia, Italia, Illyricum, Oriens, în fruntea cărora se afla un praefectus praetorio. La rândul lor, prefecturile erau împărțite în dioeceses, conduse de vicari. În fruntea provinciilor, subdiviziunile dioeceselor, se aflau praesides. Astfel, Moesia Superior a fost împărţită în Moesia Prima, Dardania şi Praevalitana, iar Dacia (aureliană) în Dacia Ripensis şi Dacia Mediterranea. a. Conform acestei reorganizări, Moesia Prima şi cele două Dacii făceau parte din prefectura Illyricului, iar Moesia Secunda şi Scythia din prefectura Orientului.
În grija Moesiei Prima intra partea de limes până în zona Porților de Fier
Sunt menționate și trupe auxiliare, cavalerie, precum și flotă. Pe malul stâng al Dunării s-au creat o serie de fortificații, cea mai importantă fiind cea de la Sucidava, azi cartier al orașului Corabia, construită de împăratul Constantin cel Mare, care a legat cele două maluri ale Dunării printr-un pod. Latura de sud a cetăţii este distrusă; cea de est măsoară 159,60 m, cea de vest 149,60 m.
Aici își avea sediul un prefect al legiunii V Macedonica. Alte fortificații importante sunt cele de la Dierna, unde îşi avea sediul un prefect al legiunii XIII Gemina, conform Notitiei Dignitatum; La Drobeta, unde s-a refăcut vechiul castru, după un plan nou, sunt menţionaţi uncuneus equitum Dalmatarum Divitensium şi un auxilium primorum Daciscorum. Urmează o serie de alte fortificaţii, în sudul Olteniei, nu îndeajuns de bine cunoscute, dar care datează probabil tot din epoca târzie: la Izvorul Frumos (peste Dunăre de Egeta), Izvoarele (în amonte de Aquae), Desa (având peste Dunăre Ratiaria), Bistreţ (peste Dunăre de Cebrum).
S-au întreprins și lucrări de fortificare a regiunii. În epoca primei tetrarhii a fost ridicată o fortificație, conform unei inscripții de la Murighiol. În anul 315-317, se construieşte zidul cetăţii Tropaeum Traiani, din porunca împăraţilor Constantin (cel Mare) şi Licinius. Opera de fortificare a continuat sub urmaşii lui Constantin cel Mare. O inscripţie de la Carcaliu (la nord de Troesmis) din anii 337-340 arată că împăraţii “au închis acest loc aşezat la hotar şi mereu expus cutezanţei neamurilor gotice, prin ridicarea acestei fortificaţii, cu scopul de a întări veşnic siguranţa provincialilor, şi au oprit rin această durabilă fortificare atacul răufăcătorilor”.
