Cetate autonomă, conducându-se asemeni Veneției și Ragusei, după legile ei proprii, sub comanda unui duce, Moscopole număra, la un moment dat, 80.000 de suflete, ceea ce nici Bucureștii nu avea pe atunci.
La Moscopole a a ființat cea dintâi tipografie din împărăția turcească, în afara celei de la Constantinopol.
Noua Academie de acolo a dat orientului creștin o mulțime ce cărturari valoroși, a căror influență s-a resimțit până în îndepărtatele principate române.
Potrivit istoricului german Johann Thunmann, care a vizitat Moscopole și a scris o istorie a aromânilor în 1774, toți locuitorii orașului vorbeau limba aromână; mulți însă cunoșteau și limba greacă (limba bisericii), care era folosită pentru scrierea contractelor.
Spre sfârșitul secolului XVIII orașul a evoluat mult datorită comerțului cu Germania, Veneția și Constantinopol, având mai multe manufacturi, în jur de 70 de biserici, bănci și chiar o universitate (Noua Academie sau Hellênikon Frôntistêrion, fondată în 1744).
În 1770, la Moscopole a apărut primul dicționar al celor 4 limbi balcanice moderne (greacă, albaneză, aromână și bulgară).
Victimă a revoltei Orlov
Atacul din 1788 al trupelor albaneze conduse de Ali Pașa s-a soldat cu distrugerea completă a localității. Atacurile albanezilor musulmani aveau ca pretext revolta Orlov, ridicarea la luptă, cu sprijinul rușilor a grecilor din Peloponez împotriva Imperiul Otoman din 1770.
Supraviețuitorii au emigrat în Grecia (unde au revenit la ocupațiile lor vechi – creșterea animalelor), Serbia, România și Bulgaria. O parte din elita comercială a emigrat în Austro-Ungaria, mai ales în Viena și Budapesta, dar și în Transilvania, unde au jucat ulterior un rol esențial în renașterea națională a României.
Orașul nu a mai reușit să atingă din nou statutul său precedent.
Distrus din nou de tâlharul Sali Butka
În anul 1914, Moscopole a fost parte a Republicii Autonome a Epirului de Nord. A fost distrus din nou în 1916 în timpul Primului Război Mondial de trupele albaneze (aliate cu Puterile Centrale) conduse de tâlharul Sali Butka, considerat de albanezi drept erou național, însă de aromâni drept un criminal de război și tâlhar.
În timpul războiului greco-italian din 1940, orașul a fost controlat de forțele grecești. În aprilie 1941, după capitularea Greciei, Moscopole a revenit sub controlul Axei.
Clădirile rămase au fost demolate de trei ori în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial: o dată de către trupele italiene și de două ori de către organizația naționalistă albaneză Balli Kombetar, ultimii efectuând și alte două masacre împotriva aromânilor din această localitate.
În comunism
În timpul Albaniei comuniste, localitatea a fost aproape în totalitate distrusă de autorități ca urmare a politicilor de sistematizare a localităților, de intimidare a minorității aromâne și de anihilare a religiei (toate bisericile din localitate au fost dărâmate/închise de autorități până la căderea comunismului).
Din orașul vechi, șase biserici ortodoxe (una într-o stare foarte distrusă), un pod (de la Sfânta Vineri) și o mănăstire au supraviețuit.
În anul 1996, biserica ortodoxă aromână Sf. Mihail a fost vandalizată de trei adolescenți fanatici musulmani albanezi, sub influența unui musulman fundamentalist străin.
În 2002, cinci biserici au fost trecute pe lista primelor 100 de monumente aflate în pericol de dispariție .
Localitatea de astăzi este doar un mic sat de munte, la o altitudine de 1.160 metri, aflat în districtul Korçë din Albania.
